Am publicat reţeta asta acum ceva vreme, aici.
Însă, dacă tot m-a apucat nostalgia grecească, am zis că poate nu v-ar fi de prisos, mai ales că se apropie Paştele.
Klephtiko (kleftiko) înseamnă „în stilul klephţilor”, adică al luptătorilor greci din rezistenţa antiotomană. Klephţii ăştia se retrăseseră în munţi şi, de acolo, lansau atacuri îndrăzneţe împotriva ocupaţiei turceşti. Dacă tot trăiau în munţi, trebuiau să îşi dezvolte un stil culinar propriu, pentru că nu putea pregăti mâncarea (desori furată) în vetre deschise, din care ieşea fum. Aşa că puneau carnea şi legumele în vase de lut, care se aşezau – la rândul lor – în cuptoare îngropate şi acoperite cu pământ.
Cu reţeta asta, rezultă carne de miel care se topeşte în gură, caşcaval topit delicios, cartofi pufoşi şi un sos excelent cu vin alb şi arome de usturoi, ceapă, ardei copţi şi roşie zemoasă. Irezistibil de haiducesc şi de grecesc!
Ingrediente
- 1 kg pulpă de miel (sau de porc, dacă preferi), dezosată şi tăiată în cuburi de circa 5cm
- 2 cepe roşii potrivite sau 5 – 6 mai mici, curăţate şi tăiate în 4 bucăţi
- 2 ½ ardei graşi (roşu, galben, verde), tăiaţi în bucăţi
- 4 căţei de usturoi (2 feliaţi şi 2 întregi)
- 2 linguri de muştar
- sucul de la o jumătate de lămâie
- 1 lingură de şovârf (oregano) uscat
- 1/2 cană ulei de măsline
- 1/2 cană de vin alb sec
- 200g caşcaval de oaie (daca se poate) – poţi folosi şi brânză feta sau kefalotyri
- 5 cartofi de dimensiune medie, curăţaţi şi tăiaţi în 4
- 2 roşii feliate
- sare şi piper negru proaspăt măcinat
- hârtie de copt / pergament – 4 bucăţi a circa 75 cm lungime fiecare
- sfoară de bucătărie
Mod de preparare
- Pune bucăţile de carne într-un castron încăpător. Adăugă bucăţile de ardei, ceapă şi căţeii de usturoi feliaţi. Toarnă deasupra uleiul de măsline, vinul alb şi sucul de lămâie. Adăugă muştarul, cei 2 căţei de usturoi întregi. Presăra şovârful (oregano), asezonează cu sare şi piper. Amestecă bine cu mâinile. Acoperă castronul cu folie de plastic, pune castronul la frigider şi lasă la marinat cel puţin 2 ore, optim peste noapte.
- Scoate castronul din frigider şi lasă carnea să revină la temperatura camerei. Adaugă în castron cuburile de caşcaval şi amestecă din nou. Preîncălzeşte cuptorul la 180 grade Celsius.
- Aşează pe blatul de lucru cele 4 foi de hârtie de copt, una peste alta, în formă de stea, astfel încât la mijloc să ai spaţiu suficient pentru a aşeza carnea şi legumele.
- Aşează mai întâi bucăţile de cartof, într-un singur strat. Asezonează-i cu puţină sare şi un praf de şovârf (oregano). Toarnă deasupra lor sosul marinatei.
- Aşează apoi, peste cartofi, carnea şi legumele marinate. Pune feliile de roşii deasupra, într-un strat.
- Strânge marginile foilor de copt şi leagă cu sfoară de bucătărie. Vei obţine un fel de pachet în care carnea şi legumele se vor coace în sucul lor.
- Pune pachetul într-o tavă suficient de mare şi dă la cuptor pentru 1 oră şi 45 de minute.
- Scoate tava din cuptor. Ridică temperatura cuptorului la 220 grade Celsius.Desfă pachetul şi răsfrânge marginile hârtiei de copt, astfel încât amestecul de carne şi legume să se poată rumeni uniform.
- Stropeşte carnea cu sosul, amestecă şi pune la cuptor pentru încă 20 de minute. Scoate din cuptor şi serveşte cu o salată proaspătă.
Poftă bună! Pe pagina de Facebook, ai si cateva sugestii de vinuri albe excelente.