Tag

oregano

Browsing

Dacă ai intrat într-o piață orientala de mirodenii, ești vrăjit pentru totdeauna. Tarabele pline de conuri multicolore și fragile, construite migălos din condimente (mă tot întreb ce s-ar întâmpla dacă, suferind de vreo alergie, careva ar strănuta în vecinătatea lor), culorile fără seamăn, aromele amețitoare, mănunchiurile de ierburi uscate de un verde-cenușiu, pliculețele cu amestecuri misterioase, vânzătorii care își fac veacul într-un fel de high vizual și olfactiv  – totul e magie curată!  În Shuk Ha’Carmel din Tel Aviv ori Machane Yehuda din Ierusalim, ți se imprimă în memorie câteva amestecturi de mirodenii pe care le porți cu tine și care devin o parte din ceea ce alcătuiește, în amintirile tale, Israelul. Nostalgică și apăsată de veșnica mea meteodependență (sunt Smaranda, și sunt meteodependentă, aș admite eu, la o sesiune de terapie în grup), mi-am dorit un prânz de sâmbătă care să mă transporte virtual pe țărmurile Mediteranei.  Am pregătit…

Despre ptitim am mai povestit și alte dăți, în supe de roșii ori într-o altă variantă a acestei salate. Cunoscute și drept couscous israelian, pot fi garnitura perfectă sau un fel principal ușor și sățios. De data asta, le-am gasit la Lidl și m-am gândit imediat să le pun alături de puiul condimentat (va urma), pentru că e o combinație care îmi amintește de zile însorite și calde. În cazul în care nu găsești ptitim, poți pregăti salata aceasta și multe altele cu paste orzo sau risoni.  Oricum, sfatul meu este să ai o punguță – două în cămară, pentru că sunt extrem de versatile, putând juca cu ușurință și în liga pastelor, dar și în cea a orezului (chiar și într-un pseudo-risotto sau pilaf). De notat și faptul că salata asta e perfectă pentru perioadele de post ori pentru vegetarieni. Ingrediente Pentru salată 1 lingură unt fără sare 1…

Am publicat reţeta asta acum ceva vreme, aici. Însă, dacă tot m-a apucat nostalgia grecească, am zis că poate nu v-ar fi de prisos, mai ales că se apropie Paştele. Klephtiko (kleftiko) înseamnă „în stilul klephţilor”, adică al luptătorilor greci din rezistenţa antiotomană. Klephţii ăştia se retrăseseră în munţi şi, de acolo, lansau atacuri îndrăzneţe împotriva ocupaţiei turceşti. Dacă tot trăiau în munţi, trebuiau să îşi dezvolte un stil culinar propriu, pentru că nu putea pregăti mâncarea (desori furată) în vetre deschise, din care ieşea fum. Aşa că puneau carnea şi legumele în vase de lut, care se aşezau – la rândul lor – în cuptoare îngropate şi acoperite cu pământ. Cu reţeta asta, rezultă carne de miel care se topeşte în gură, caşcaval topit delicios, cartofi pufoşi şi un sos excelent cu vin alb şi arome de usturoi, ceapă, ardei copţi şi roşie zemoasă. Irezistibil de haiducesc şi de grecesc! Ingrediente…

Remuscarile sunt lucru mare.  Cine m-o fi pus sa mananc aproape continuu pentru vreo 2 zile si 2 nopti? Cine m-a trimis seara in camara, pentru inca o feliuta de cozonac? Cine naiba a pus in frigider atata haleala? Toate acestea rostite cu glas mic si tremurat si cu ochii atintiti in infioratoarele cifre de pe cantar.  Presupun ca stiti voi despre ce vorbesc. La remuscari se adauga, fireste, si MARILE  rezolutii de inceput de an.  Nu mai fac aia, nu mai dreg ailalta, ba ma apuca de facut contrariul a ceea ce faceam pana acum.  Pe bune, chiar nu ne plictisim niciodata de treaba asta cu angajamentele aiuristice din primele clipe ale lui ianuarie? In cazul meu, ma apuc – ca in fiecare an de vreo zece ani incoace – sa mananc dietetic ori vegetarian.  Dupa vreo trei luni de stradanii, revin la regimul meu alimentar normal, un regim…

Mie nu imi place sa fac zacusca, imi place sa o mananc la altii sau sa o cumpar.  Una la mana, mi se pare ca nici o zacusca nu e atat de buna pe cat era cea a bunicii mele.  Asadar,  orice iluzie ca as putea-o egala este spulberata din start. Doi la mana, mi se pare un efort mult prea mare pentru cateva borcane pe care pradatorii casei nu le vor lasa macar sa isi traga sufletul cateva saptamani in camara.  Orice cantitate de zacusca as produce, ea nu va fi suficienta pentru a ajunge pana la Craciun. Anul asta am mancat insa o zacusca exceptionala intr-o casa de oameni seriosi, care pregatesc conserve ca pentru un regiment.  Era picanta, densa, parfumata.  Mi s-a explicat ca secretul ar sta in coacera legumelor pe gratarul cu carbuni.  Am luat reteta, m-am dus in piata (la spartul targului, evident, cand preturile…

Iar a fost weekend, iar a fost pescarie.  In elanul meu de rascoala in congelator, am descoperit o caracatitzuca amarata si singurica.  Mi-a rasarit in minte faimoasa si extrem de gustoasa reteta a grecoaicei mele cu ochii verzi  – salata de caracatita. Ingrediente caracatita, curatata – cata poftesti, taiata in bucati potrivite ulei de masline, otet, suc de lamaie, putina sare, piper, oregano grecesc Pune caracatita taiata in bucati in oala sub presiune, fara apa si fara sa acoperi oala, la foc potrivit.  Lasa asa pret de vreo 10 – 15 minute, vei vedea cum caracatita isi lasa un sos rozaliu. Adauga putina apa, nici macar cat sa acoperi bucatile de caracatita. Inchide oala si fierbe caracatita cam 20 minute.  Desfa, scurge de zeama si aseaza intr-un castron.  Toarna deasupra un sos facut din ulei, otet, suc de lamaie, piper negru – toate dupa gustul si fasonul tau personal.  Daca…

Ca si in cazul placintei cu carne de miel, acest moussaka pie s-a nascut din nevoie.  Nevoia de a face ceva cu doua bucati de rasol alb de vitel, pe care le fiersesem intr-o supa si care se dovedisera de nemancat – chiar si dupa o ora si jumatate de fiert in oala sub presiune.  Erau uscate si atoase si nici macar cei mai carnivori membri ai familiei nu au manifestat vreo umbra de entuziasm in a le devora. Asa ca, in lipsa vinetelor, am improvizat un fel de tarta moussaka, umpluta cu carne si acoperita cu un topping delicios de iaurt cu feta. Ingrediente 1 portie de aluat fraged, pe care l-am precopt asa cum fac pentru toate quiche-urile si tartele 750g rasol de vitel fiert 2 salote, tocate marunt 2 catei de usturoi, tocati marunt 2 oua 2 linguri pasta de rosii 2 linguri ketchup sare, piper, scortisoara,…

Dupa primele pranzuri si cine exagerate, in care am indesat in noi ca disperatii gavros (pestisorii aia mici, dati prin faina cu mirodenii si prajiti pana cand crantzane in dinti precum semintele), horta (niste frunze verzi si usor amarui, fierte si servite cu ulei de masline si lamaie), calamar umplut cu branza sau caracatita la gratar, am inceput sa scormonim prin meniuri dupa … altceva.  Stiti senzatia aia, cand te-ai plictisit de bine si vrei si mai bine? Ei, intr-o astfel de stare si moment am redescoperit pe lista lui Dimitri de la ‘Stavros’ ardeii astia capia – florini le zice in greceste – umpluti cu feta si rosii, stropiti cu putin ulei de masline si dati la cuptor. ‘Stavros’ e taverna cu care ne incepem orice vizita in Grecia, iar Dimitri e baiatul proprietarului.  Blazat si coafat ca un actor din ‘Troia’, Dimitri transporta neincetat  – peste straduta care…