Meno pauza, piu haos!

Un text publicat azi pe Catchy.ro.

Să ne imaginăm: te duci la cinema să vezi un film bun, o comedie romantică de succes. Nici nu ai ajuns bine, că ţi se face foame. Şi sete. De fapt, poftă.  Şi mai de fapt, nici tu nu ştii exact ce ţi se face. Dar îţi cumperi: un soft drink XL cu multă gheaţă, nachos cu sos picant, floricele şi o ciocolată. Pe durata reclamelor şi a trailerelor pentru premiere viitoare, înfuleci totul ca o purcică scăpată la troacă. Apoi, te sprijini relaxat în scaun şi sorbi agale cu paiul. Gata, poate a trecut, de data asta.

Niet, nein, non, no, ie, ohi, nu! Când Ea abia l-a cunoscut pe El în circumstanţe dintre cele mai comice, te apucă foiala. Şi bufeurile. Nu mai ai stare, nu mai ai răbdare. Îţi scoţi jacheta. Apoi fularul.  Ţi-ai scoate şi restul, dar creierul tău încă primeşte oxigen şi te opreşte de la acţiuni nesăbuite. Nu pentru mult timp, însă: un val de lavă incandescentă îţi urcă spre cap. Năduşeşti. Îţi faci vânt cu ce apuci – cu biletele la film, cu punga de floricele. Răsufli, sufli, pufăi.(Consortul meu crede că ar trebui să se numească “pufeuri”, nu “bufeuri”.  Are dreptate.). 

Fix când rivala Ei se pregăteşte să îl seducă mişeleşte pe El, te ridici, deranjezi fără menajamente un rând întreg de cetăţeni şi te duci la baie. Te speli cu apă rece pe faţă, te stropeşti pe încheieturi. Parcă e un pic mai bine. Te întorci în sală. Cu ochii la ecranul pe care filmul a ajuns deja la punctul culminant, îi martirizezi din nou pe ghinioniştii care stau lângă tine, călcându-i pe bombeuri. Te instalezi pe scaunul devenit incomod – prea mic, prea moale, prea tapiţat cu o catifea care îţi dă mâncărimi.

Gânduri încep să ţi se fugărească prin minte. “Vaaai, ce enervant cioflăie mitocanul ăsta din faţă, îmi vine să îi rup capul. Şi dobitoaca asta de alături, nu putea naibii să îşi închidă telefonul?! Da’ ieşirile de urgenţă unde or fi? Dacă vine un cutremur? O să ne călcăm în picioare!!!” Inima îţi bate precum tobele războinicilor Zulu. Un firicel de sudoare ţi se prelinge pe tâmplă. Te-ai duce din nou la baie, însă vecinii tăi par a avea nişte priviri sticloase şi criminale de câte ori te foieşti în scaun.

Noroc că soseşte finalul fericit. După încercări diverse şi dialoguri savuroase, pe care tu le înregistrezi cu aproximativ o cincime din IQ-ul uzual, Ea şi El sunt reuniţi şi schimbă un sărut prelung, care pecetluieşte dragostea eternă şi relaţia perfectă. Ca la un semnal, ochii ți se umplu de lacrimi, mucii încep să îţi curgă şiroaie şi plângi de sare cămaşa de pe tine. „Ce frumohohooos! Ce rohohohohomantic!” Când apare genericul şi lumea se ridică să iasă, tu cauţi îndelung în geantă, după şerveţele, ca să nu apari la lumină cu rimelul întins până în bărbie şi cu nasul de clown alergic.

Un mesaj de avertizare! În cazul în care ai fost la film cu soţul ori fiul, să nu te miri că – după un asemenea episod – respectivul se va ţine uşor la distanţă de tine, ca şi cum nu aţi fi venit împreună. “Nu vă uitaţi la mine, nu sunt cu nebuna asta. Nici nu o cunosc, habar n-am cine e. Eu sunt un om normal şi civilizat.” În situaţia fericită în care ai mers la cinema cu prietenele, vei beneficia de un tratament special, alcătuit din priviri înţelegătoare, o sesiune de shopping (ca să te răcoreşti) şi o şuetă la cafenea, cu bonus de prăjitură şi cappuccino cu multă frişcă.

Desigur, povestirea de mai sus este un fel de culegere din folclorul cuconetului căruia îi aparţin. Una peste alta, perioada asta din viaţa unei femei seamănă foarte bine cu un drum de ţară românesc: plin de gropi, beţivi pe biciclete, vaci care se întorc singure de la păscut, copii care traversează alandala şi miliţieni care încurcă traficul. E meno pauză şi piu haos, ca să zic aşa. În consecinţă, eu, una, m-am decis să abordez chestiunea fix ca pe o călătorie pe drumul judeţean: te enervezi şi îţi rupi suspensia, dar la final ajungi la o pensiune serenă, în mijlocul naturii, unde nu te mai freacă nimeni la cap, e răcoare şi nu se găsesc nici nachos cu sos picant şi nici ciocolată!