Multitasking. Cine o fi inventat chestia asta? In clipele mele de deznadejde organizatorica, ii suspectez de acest lucru pe reprezentantii sexului tare (tare incapatinat, tare dezordonat, tare comod, tare insensibil s.a.m.d.). In momentele de succes deplin si incontestabil asupra cotidianului, mi-l asum ca pe o realizare eminamente feminina.
Sa trecem insa la exemplificari. In ce consta,de fapt, multitasking-ul ? De observat si analizat urmatoarea situatie: te intorci acasa pe seara, dupa o interminabila zi la birou, cu mainile incarcate cu douazeci de sacose ultra-pline. Traficul a fost infernal si masina, care trebuia demult dusa la revizie, ti-a dat emotii tot drumul (nota mentala: de sunat la mecanic first thing tomorrow). Fix in acest moment, telefonul mobil din geanta suna. E seful, care te roaga sa modifici pe ici, pe colo, prin punctele esentiale, prezentarea de maine de la ora 08:00.
Liftul, pe care l-ai chemat cu virful nasului, a ajuns la parter si nu ai idee cum vei reusi sa te urci in el cu toate cumparaturile. Nu e clar cum, insa reusesti. Cheia de la casa este undeva, tot pe fundul posetei. In timp ce o cauti, in lift se urca administratorul blocului care iti reaminteste, jovial, de sedinta asociatiei de locatari de duminica viitoare si de plata intretinerii pe luna curenta.
Ajungi, cum–necum, cu toate sacosele (dintr-una se scurge un lichid rosu si viscos, probabil siropul de capsuni pentru ala micu’) in fata usii apartamentului. Pe scara e bezna si nu stii cum sa aprinzi lumina, avind la dispozitie doar cele doua miini de la Mama Natura. Orbecai, incercind sa descui usa fara sa lasi sacosele din miini si fara sa te umpli de sirop. In acest timp, inauntru suna prelung telefonul fix, la care nimeni nu catadicseste sa raspunda.
Descui usa, te prabusesti inauntru impreuna cu sarsanalele, alergi la telefon. E tanti Lala din Caracal, care te roaga sa ii faci un serviciu – un mic comision care nu cere decit participarea la 2 – 3 inghionteli in grup (sub forma de coada la ghiseu) si o alergatura de jumatate de zi prin oras. O asiguri de colaborarea la respectivul proiect, cu toate ca, brusc, realizezi ca asta inseamna sa renunti la programarea la cosmeticiana. Pe timpul convorbirii telefonice, copiii, in deplina complicitate cu cainele, au devastat sacosele, in cautare de dulciuri sau mezeluri proaspete, dupa preferinta.
Dupa ce ai transportat in bucatarie ramasitele, te trezesti fata in fata cu intrebarea, pusa la unison de intreaga familie (cutzu included):”NOI CE MINCAM ASTA-SEARA?”. Asa cum era de asteptat, o investigatie asupra preferintelor culinare se dovedeste dezastruoasa. EL: “ceva carnica la gratar, cu cartofi prajiti si o bere, da’ sa fie rece, nu ca data trecuta”. Copiii: fiecare alt fel de sandwich, apoi alt fel de cereale cu lapte. Cainele: intoarce fundul conservei pe care tocmai i-o rastorni in castron si se duce sa cerseasca miseleste de la copii.
Mult, mult mai tirziu, in fata televizorului, in timp ce masca cu castraveti ti s-a uscat pe fata, iar bigudiurile s-au desfacut demult, atipesti avind pe genuchi prezentarea de miine dimineata si agenda in care tocmai ai trecut sedinta cu parintii si programarea la vaccin a ciinelui. EL iti ia hirtoagele din brate, te mangiie dragastos pe ceafa si iti susura sugubatz la ureche: “mami , nu mergem si noi la nani?”.
Daca cele descrise mai sus ti se par exagerate, esti :
a. happily single, fara copii si animale domestice;
b. posesoare sot si copii klingonieni;
c. posesoare cont bancar obez, care iti permite sa ai simultan: asistenta personala, dadaca, menajera, bucatareasa si sosie.
b. posesoare sot si copii klingonieni;
c. posesoare cont bancar obez, care iti permite sa ai simultan: asistenta personala, dadaca, menajera, bucatareasa si sosie.
2 Comments
Tare amuzanta descrierea ,parca ma uit in oglinda,atata doar ca lipseste cainele dar sunt altele pe langa copii care intregesc peisajul.
Cainele, pana la urma, e cel mai nevinovat 🙂