CUM S-A FĂCUT DE-AM AJUNS ZÂNĂ? Cred ca s-a intamplat prin toamna lui 89. Pana atunci nu prea avusesem treaba nici cu mormanele de haine inghesuite cu genunchiul prin dulapuri, nici cu sertarele in care se amestecau farduri vechi, cercei desperecheati si sticle de parfum aproape goale. Nu stiam cat costa o paine nu gatisem – cap-coada – mai mult de o omleta din doua oua. Cu toate astea, aveam marea sansa de a ma fi nascut si de a trai intr-o familie de creaturi mitologice. O aura de sfintenie modesta plutea deasupra parului alb al bunicii. Cum altfel, decat printr-un miracol, ar fi reusit ea sa umple – an de an – camari intregi de dulceturi, rafturi cu borcane de zacusti, muraturi, bulioane, putini de varza si tavi nemasurate cu prajituri? Asternuturile ei – fierte in cazane imense pe plita, albastrite dupa buna randuiala, apretate, zvantate in ger, calcate…
