Stiu ca pare o reteta de iarna, insa va pot asigura ca acum veti obtine cele mai bune rezultate – morcovii de sezon sunt tineri, dulci, zemosi, nu uscati si atzosi, ca prin decembrie – ianuarie. E o prajitura extrem de parfumata – servita in portii mici, alaturi de o cafea buna, face minuni pentru moral!  Glazura de branza cu citrice e usor acrisoara si ii da exact nota de prospetime de care are nevoie.

Ingrediente

175g zahar brun

175ml ulei de floarea soarelui

3 oua mari, batute usor

140g morcov ras

100g stafide aurii

coaja rasa de la o portocala mare sau de la 2 mandarine

175g faina integrala

1 lingurita bicarbonat de soda

1/2 lingurita sare

1 lingurita scortisoara pulbere

1/2 lingurita nucsoara rasa (va recomand sa o pregatiti pe loc – e mult mai parfumata decat cea vanduta pulbere, la plic)

Pentru glazura

200g crema de branza light (Philadelphia Light, de exemplu) sau 100g crema de branza light + 100g quark

3 linguri zahar pudra cernut

1/2 lingurita coaja de portocala/mandarina rasa

1 1/2 lingurita suc de lamaie/portocala/mandarina

Preincalzeste cuptorul la 180 grade Celsius.

Unge cu ulei si acopera cu hartie de copt baza si laturile unei forme de prajitura de circa 20 X 20 cm. Cel mai simplu mod de a tapeta forma cu hartie e sa tai doua bucati de latimea formei (inclusiv laturile) si sa le suprapui in cruce – pe laturi vei avea un singur strat de hartie si pe fund, doua straturi.

Intr-un castron , bate usor zaharul, uleiul si ouale, cu o lingura de lemn.  Adauga morcovii rasi, coaja de portocala si stafidele. Combina faina, bicarbonatul, sarea si mirodeniile si cerne-le peste compozitia de mai sus.  Amesteca usor, cat sa devina totul omogen – nu te speria daca amestecul pare fluid, asa trebuie sa fie.

Toarna-l in forma si da-l la copt pentru 45 minute – incearca-l cu mana ca sa vezi daca e gata, prajitura trebuie sa fie ferma si elastica in centru. Scoate-o din cuptor, lasa sa se racoreasca in forma cam 5 minute, apoi rastoarn-o pe un blat si indeparteaza hartia de copt. Lasa sa se raceasca complet pe un gratar.

Intr-un bol, amesteca toate ingredientele pentru glazura, fara sa exagerezi. Intinde glazura peste prajitura si taie in patrate sau dreptunghiuri mici.  Prajitura asta devine mai buna pe zi ce trece – eu o pastrez intr-o cutie, la frigider, chiar si 5 zile.  Asta, bineinteles, daca rezista atata! 🙂

 

2 Comments

  1. cristiangheorghe Reply

    Dreptunghiuri mici? Pot să mănânc câte trei o dată?

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.