Azi a fost o minunată zi de octombrie. Specială prin faptul că am reușit să îmi curăț blogul de tonele de spam, să deretic, să aerisesc și să actualizez prin toate ungherele sale.

Și tot astăzi, aleluia!, iată că reușesc să postez și prima rețetă după muuuuult timp. Este cazul să mărturisesc – mai alaltăieri mi-am făcut o listă mobilizatoare, cunoașteți modelul … „trebuie să mă apuc de sport”, „trebuie să intru la dietă”, „trebuie să fac ordine prin dulapuri”, „trebuie să mă reapuc de scris pe blog”. Hai, că nu e greu de ghicit – înainte de orice altceva, m-am apucat de scris. Și, ca să mă apuc de scris, m-am apucat de gătit. Dacă am gătit, nu am avut – evident – timp de sport și de ordine, însă am avut timp de mâncat. Asta este, mă sacrific.

După o supă cremă de țelină și praz, plus o salată de țelină, morcov și sfeclă (mai multe despre acestea în episoadele următoare), am încheiat glorios cu niște cookies. Pe care le prezint mai jos, la cererea publicului.

INGREDIENTE (PENTRU 24 PRĂJITURELE)

  • 2 căni cu muesli (de care aveți la îndemână, eu am combinat ce mai era printr-o cutie cu muesli cu fructe și ciocolată albă cu ce mai era prin altă cutie cu muesli cu mere și scorțișoară)
  • 1 cană cu făină albă
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1/2 linguriță sare
  • 1 cană zahăr brun
  • 170g unt (topit și răcorit)
  • 2 ouă
  • 1 linguriță esență de vanilie
  • 2 lingurițe coajă de portocală rasă
  • 1 ceașcă de ciocolată tocată în bucăți, după gust – albă sau neagră (opțional, eu nu am mai folosit, căci aveam deja în muesli)

MOD DE PREPARARE

  • Preîncălzește cuptorul la 190 grade Celsius. Tapeteaza o tavă cu hârtie de copt.
  • Într-un castron, amestecă muesli-ul cu făina, praful de copt și sarea.
  • În alt castron, bate bine ouăle cu zahărul, apoi adaugă coaja de portocală rasă, esența de vanilie și – la final – untul topit și răcorit.
  • Toarnă amestecul lichid peste amestecul de ingrediente uscate și amestecă doar până obții o compoziție omogenă.
  • Ia din compoziție cu o lingură și așează 12 mici grămăjoare pe hârtia de copt din tavă. Lasă cam 4 – 5 cm între aceste grămăjoare, ca prăjiturile să aibă loc pe măsură ce se coc.
  • Dă tava la cuptor pentru aproximativ 15 minute, până când prăjiturile sunt aurii, cu marginile crocante. Scoate din cuptor, așează prăjiturile – cu o paletă – să se răcească pe un grătar. Repetă cu restul de compoziție rămasă în castron.

P.S. Sunt bune rău, vă previn. Dacă apucați, le puteți păstra pe cele salvate de la dispariție imediată într-o cutie ermetică, timp de câteva zile. Mă rog, poate ar fi bine să găsiți una cu cifru sau cu lacăt. 🙂 Și bine v-am regăsit!

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.