Ce faci atunci cand ai de hranit o mica armata de oameni si timp de lucru zero?

Pai faci ce fac si eu – te uiti in camara si vezi ce ai la indemana, apoi improvizezi.  Cand am descoperit salata asta, aveam in camara niste fasole boabe la cutie, cateva cepe si o legatura de patrunjel verde.  In timp am mai perfectionat-o – net-ul sa traiasca! – i-am mai adaugat ardei copti si ceva mirodenii.  E colorata, e simpla, e de succes si e de post.  Pe deasupra, cica ar fi si sanatoasa, ca are hidrati de carbon lenti, proteine si vitamine cu duiumul.  Numai de cura de slabire nu e.

Ingrediente (de o salata pentru vreo 1o insi flamanzi)

5 cutii de 400g fasole boabe  – poate sa fie numai din cea rosie, insa eu prefer sa amestec diferite soiuri

2 cepe rosii maricele

1 legatura zdravana de patrunjel verde

1 borcan de 800g cu ardei capia copti, in otet

ulei de masline, otet, sare, piper, putina boia

Deschide cutiile cu fasole, toarna boabele intr-o strecuratoare si limpezeste-le de zeama lor sub robinetul de apa rece – ai grija ca apa sa nu curga cu mare presiune, ca zdrobeste boabele si obtii un mare terci. Lasa sa se scurga bine.

Curata cepele, taie-le pestisori (adica un fel de semicercuri subtiri, pentru analfabetii in ale bucatariei).  Daca te ustura ochii, pune-ti ochelari de inot si da drumul la apa rece de la chiuveta – cica si asta ar ajuta.

Spala bine patrunjelul, taie-i cozile, apoi toaca frunzele – nu prea marunt, ca nu e pentru chiftele, e de frumusete si de sanatate.

Scurge si ardeii capia din borcan, curata-i de toate pielitele carbonizate si de seminte, apoi taie-i patratele sau fasii subtiri.

Ia un castron mare, pune fasolea, ceapa, patrunjelul si ardeii copti.  Amesteca usurel, cu mila, de la fund spre suprafata. Acum vine partea cu asezonatul.  La cartile de bucate serioase, ti s-ar da tot felul de instructiuni si cantitati pentru sosul salatei, insa eu prefer metoda ‘pe gustate si pe ajustate’ . Pun ceva ulei de masline, putin otet, sare, piper si boia cat ma lasa bunul-simt, apoi gust.  Eu sau un voluntar nevinovat, care se intampla sa treaca prin bucatarie.  Si tot asezonez si tot gust … pana cand e gata.  Sau pana cand voluntarul involuntar isi ia talpasita.

2 Comments

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.