Sarmale si senatori (sau consecintele unei seri in fata televizorului)

Un text mai vechi, dar mereu actual

În timp ce spăl vasele, începe să îmi circule prin minte un mic refren obsedant: ”Un senator / Se legăna / Pe o pânză de păianjen / Şi fiindcă ea / Nu se rupea / A mai chemat un senator / Doi senatori se legănau…”  Ce m-o fi apucat cu chestia asta ? Şi cind eram copil mi se părea tâmpită.  Probabil combinaţia de sarmale cu ştiri la televizor o fi de vină.

Vasele sunt pline de grăsime gălbuie, densă, lipicioasă, iar apa nu e destul de caldă.  Îmi bălăcesc mâinile în zoaiele tulburi şi brusc mi se apleacă.  Atâtea dezvăluiri senzaţionale, atâtea şpăgi, bacşişuri şi mite, că m-a apucat criza de bilă.  Acum îmi vine şi amar în gură.  Am auzit undeva că şi Ivan cel Groaznic suferea cu fierea.  Poate tot de la asta i se trăgea.  Da’ macar el putea să îi jupoaie sau să îi trimită în fundul Siberiei.

Dacă stai sa te gindesti, ce ţi-e şi cu corupţia, dom-le ! Că poate să înceapă de unde nici cu gindul nu gândeşti.  Eşti şi tu, acolo, un conţopist la fisc sau la vamă sau la tribunal, om cinstit, cu copii, cu casă grea. Pâna într-o zi, când vine un disperat la tine şi te înghesuie într-un colţ şi îţi bagă în mână un plic.  Ţii plicul strâns în mână şi te apucă transpiraţiile.  Dacă te vede careva ? Ce vrea ăsta de la tine ? Vrea şi el o hârtie mai repede, o idioată de aprobare, de scutire, de iertare de la vreo amendă.  E şi el un amărât ca şi tine.  Te uiţi la el – şi el are ochii mari şi năduşeşte ca şi tine. Te gândeşti: “Haide să ne ajutam între noi, amărâţii.  Eu îl rezolv pe el, el mă rezolvă pe mine”. Că parcă mâine vine întreţinerea şi te ia iar cu leşin în faţa avizierului din holul blocului. Îl ajuţi, ce să faci.  Acasă, mare bucurie, nevasta te târăşte la Selgros sau la Metro.  Copiii vor şi de-aia şi de-ailaltă.  Le iei de toate.  Eşti mulţumit de tine, te simţi mare. Începi sa uiti de frică şi de ruşine, dormi neîntors.

A doua oară plicul nu ţi se mai pare de plumb, ba chiar ţi se pare prea uşor.  Eşti mai degajat, îl cintăreşti în mână şi zici “Mă rog, să vedem ce se poate face, e foarte dificil, înţelegeti…”  Amărâtul din faţa ta se mai scobeşte prin buzunare, îti smulge plicul din mână şi mai adaugă ceva.  Şi-uite-asa, te inveţi.  Nu e greu.  Azi vrei un ou, mâine o maşină de spălat, poimâine un bou. Sau un car cu boi.  Sau şi mai bine, un Jeep. Nimeni nu bagă de seamă, ba chiar începi să cunoşti şi alţi contopişti ca şi tine, care stiu ce ştii şi tu.  Începi să întelegi că eşti parte dintr-o mare frăţie.  Vă ajutaţi între voi, vă sustineti, vă votaţi.  Vă uitaţi uneori seara la ştiri, în timp ce mâncaţi sarmale, şi îi vedeţi pe câte unii în zeghe.  Săracii,    n-au avut noroc.  Vouă nu vi se poate întâmpla, voi îl cunoaşteţi şi pe X şi pe Y şi oricum aveţi întotdeauna un plic mare, alb şi gras la îndemână.  Amărâţi să fie, că de restul …

“Cinci senatori…”.  Na, că iar mă apucă.  Câţi senatori or fi in Senatul României ?  Mai bine iau un Colebil.   Coruptii astia mari presupun ca se uita de acolo, de sus,  si vad dedesubt doar o mare de fraieri care se holbeaza la ei.  Fraieri fără feţe, fără nume, fără deosebire de sex, religie şi rasă – aşa, ca în Constituţie.   Fiecare fraier are câte-o petiţie, câte-o jalbă, câte-o durere .   Uite, eu  de exemplu, am un al naibii de junghi aici, în dreapta sub coastă.

“Pe o pânză de păianjen…” Şi păianjenul unde o fi sau cine o fi, de se bâţâie ăştia în sus şi în jos pe pânza lui şi el nu zice nici “pâs” ?  Dacă senatorii ar fi mari cât elefanţii, aş înţelege.  Ar trebui un păianjen foarte mare şi negru şi urât ca să le vină de hac, ca ăia pe care îi arată pe Discovery.  Dar păianjeni ca ăia trăiesc numai în alte ţări, cu un altfel de climat.

La noi clima e temperata, călâie.  Aşa, cam ca apa în care am spălat eu vasele.  Ca apa în care, şi eu, ca tot omul, mă spăl acum pe mâini.