Ieri mi-a fost lene.  Extrem de lene.  O lene din aia lesinatoare, care te trage irezistibil catre perna de puf.  M-am luptat cu lenea asta precum Fat Frumos cu Balauru’.  Am smucit-o de mana si am scos-o in gradina, sa greblam iarba moarta si sa legam niste cataratoare pe ziduri.  S-a razbunat pe mine cu basici de toata frumusetea in palma. Cum stateam eu in gradina, sprijinita in grebla precum ciobanasu’ din faimoasele tablouri de pe peretii camerelor de hotel, cu ochii in soare si cu paru’ jumulit de vantul ala turbat, am inceput sa imi zic in gand o doina de jale.  Jalea se referea la frigiderul meu.  ‘Maiculitza mea, / Astazi ce-om manca/De ne-om satura ?/Ca prin racitor/Nu-i nici un oscior/Nici un puisor/Fript la rotisor./N-avem nici salata/De-abia semanata/N-avem nici cartof/Of si iara of!’ Cam asa suna doina mea de jale.  La cumparaturi era exclus sa ma duc -…