Ieri mi-a fost lene. Extrem de lene. O lene din aia lesinatoare, care te trage irezistibil catre perna de puf. M-am luptat cu lenea asta precum Fat Frumos cu Balauru’. Am smucit-o de mana si am scos-o in gradina, sa greblam iarba moarta si sa legam niste cataratoare pe ziduri. S-a razbunat pe mine cu basici de toata frumusetea in palma.
Cum stateam eu in gradina, sprijinita in grebla precum ciobanasu’ din faimoasele tablouri de pe peretii camerelor de hotel, cu ochii in soare si cu paru’ jumulit de vantul ala turbat, am inceput sa imi zic in gand o doina de jale. Jalea se referea la frigiderul meu. ‘Maiculitza mea, / Astazi ce-om manca/De ne-om satura ?/Ca prin racitor/Nu-i nici un oscior/Nici un puisor/Fript la rotisor./N-avem nici salata/De-abia semanata/N-avem nici cartof/Of si iara of!’
Cam asa suna doina mea de jale. La cumparaturi era exclus sa ma duc – vezi paragraful de mai sus, despre lenea la femeia romanca. Asa ca – basicata si la propriu si la figurat – am intreprins o excursie in congelator, ca sa vad daca imi poate veni scaparea de acolo. In congelator, ce sa va spun, frig de frig. Oi fi eu Zana Eficientei, dar nu v-as lasa sa va aventurati la mine in congelator. Ca sunt fire strangatoare si nu ar fi exclus sa il descoperiti acolo, sub straturi de gheata, chiar pe Yeti. Langa Yeti, am descoperit insa midii fara cochilie, plus niste spanac si broccoli. In sertarul cu legume al frigiderului am dat cu ochii de cateva champignoane brune si, brusc, m-am luminat. Nevoia invata pe om, iar omul a pregatit – cu cele de mai sus -un meniu complet. Supa verde, tocana de midii cu garnitura de orez si ciuperci umplute, la cuptor.
Ingrediente
700g midii fara cochilie (dezghetate, evident)
2 cepe rosii potrivite, tocate marunt
5 catei de usturoi babani, tocati
2 linguri de ulei – una de floarea soarelui si una de masline
1 paharel de vin alb sec
1 cutie de 400g cu pulpa de rosii
1 legatura frumoasa de patrunjel, tocata
piper negru si cateva fire de sofran (cel din urma – optional)
Pune pe foc o cratita si incinge in ea uleiul. Adauga ceapa si usturoiul tocat si lasa sa se inmoaie pret de cateva minute la foc potrivit. Adauga sofranul si lasa inca 1 minut.
Acum e randul midiilor – adauga-le in oala, amesteca si lasa-le sa se ‘imbibe’ cu aromele. Mareste olecuta focul, toarna in cratita vinul si lasa sa fremete vioi, cat sa piara damful de alcool. Hop si rosiile, bine amestecate cu restul ingredientelor. Asezoneaza cu piper, ca sare au destul midiile si rosiile. Presara din abundenta cu patrunjel verde si gata! Asta a fost tocana de midii. Impreuna cu orezul am avut parte de o pseudo-paella pe cinste, aromata si aducatoare de amintiri din vacanta.
Despre ciuperci si supa verde in episoadele urmatoare. 🙂
13 Comments
ce ghiveci grozav! te ador!
desi nu se compara cu varza mea cu foi de dafin.
intr-adevar. nu se compara. deocamdata, pana pui poza verzei.
TE STERG!
nu fii troll…:)
nu am mancat midii niciodata.dar la cat de frumos le prezinti tu,zau ca parca imi vine sa gust si eu 🙂
mersi – merita incercate, insa pentru o premiera, ti le recomand pe cele in cochilie, facute in sos de vin alb cu telina, la abur – putina rabdare si vi le arat si pe alea. 🙂
ok,astept,ca oricum mai e pana ajung prin Real sa cumpar 🙂
Frumos, n-am ce zice, arată senzațional! Da’ „tocană”, măi zână? Nu găsiși un nume mai sofisticat pentru minunățiile astea?
eh, acu’ si tu …:) as fi putut sa le zic ‘midii saganaki fara branza’ sau ‘moules au sauce tomate et vin blanc’ sau ‘mussels casserole’ , da’ eram intr-o dispozitie mioritica – vezi si doina ce-o doineam 🙂
zaneasca mancare, zau asa! arata senzational!
mersi frumos! 🙂 lasa ca nici ale tale nu sunt de ici-colea 🙂
Arata delicios!!!! Maine le fac si eu. Cred ca am poposit intr-un basm romanesc….imi place! Basmul continua? Sau s-a terminat?
Pingback: Tocană de midii în stil grecesc | Mâncăm și noi ceva?