Acum vreo ora, s-a imbracat toata casa in aur lichid. M-am uitat pe fereastra si am vazut cel mai frumos apus din sezonul asta.
Vine zapada. Iar. Ma obisnuisem cu iernile anemice, strabatute – din cand in cand – de cate un frison inghetat. Primeam cadou putina zapada curata in ajunul sarbatorilor si atat. Dupa o convalescenta cenusie, februarie ne trata deja cu cateva zile insorite si puteam sa incep, fara graba, sa imi pregatesc rasadurile pentru primele zarzavaturi. Anul asta, pana si eu – fire aeriana – imi dau seama ca mai am de asteptat. Tot ce imi ramane este sa admir gradina grea de alb si sa visez la aromele verii. Speranta mi-o tin treaza ierburile aromatice – chiar si de sub zapada, ma ajuta sa incropesc vreun fel de mancare cu iz mediteranean. Rozmarinul ma lasa sa parfumez cate o tava cu cartofi la cuptor, tavaliti prin untura gastei fripte la Craciun (untura pe care am pastrat-o cu sfintenie intr-un borcan, in frigider) si pedepsiti cu un praf de sare si…
Am gasit in gradina ciupercile astea. Habar n-am daca sunt otravitoare sau ba – poate ma lamuriti voi. Poate ratez vreo ciulama fantastica si nu stiu. Sau poate le mananca (Doamne fereste!) vreunul dintre caini si incepe sa miaune.
In asteptarea lui Godot de la romtelecom, ce sa fac si eu? A trebuit sa imi gasesc diferite jocuri de cabana si de exterior, ca sa nu ma urc pe pereti. Mai ales ca nu a functionat nici cablul lui upc, pentru o perioada destul de lunga de timp. Cu astia de la upc, alta inventie – suni sa raportezi o defectiune, apesi toate butoanele indicate, disciplinat si obedient, dupa care o primesti fix in freza cu urmatoarea fraza: ‘Din respect pentru timpul dvs. – HA HA HA – va rugam sa ne lasati un mesaj dupa semnalul sonor. Mentionati numele si numarul de telefon si va vom contacta noi!’ Din nou, HA HA HA. Daca esti pregatit, totusi, pentru un seppuku telefonic si ai refuzat miseleste sa lasi un mesaj dupa semnalul sonor, poftim, nene, o asteptare de vreo 15 minute, agatat pe fir. Asta pana cand se trezeste,…
Nu va mai facusem cam demultisor un tur prin gradina si dupa puseul de deznadejde de mai devreme, era cazul sa ma remontez si eu intr-un fel. Da, acestea sunt lucrurile care ma salveaza din butoiul cu melancolie. Poate parea putin, insa faptul ca am plantat un pom sau ca dintr-o samanta pusa de mine in pamant a crescut asa minune, ma face sa simt o scanteie de dumnezeire. Nu e trufie, ci o perpetua uimire ca lumea poate deveni atat de frumoasa, cu atat de putin.