Vine zapada. Iar.
Ma obisnuisem cu iernile anemice, strabatute – din cand in cand – de cate un frison inghetat. Primeam cadou putina zapada curata in ajunul sarbatorilor si atat. Dupa o convalescenta cenusie, februarie ne trata deja cu cateva zile insorite si puteam sa incep, fara graba, sa imi pregatesc rasadurile pentru primele zarzavaturi.
Anul asta, pana si eu – fire aeriana – imi dau seama ca mai am de asteptat. Tot ce imi ramane este sa admir gradina grea de alb si sa visez la aromele verii. Speranta mi-o tin treaza ierburile aromatice – chiar si de sub zapada, ma ajuta sa incropesc vreun fel de mancare cu iz mediteranean. Rozmarinul ma lasa sa parfumez cate o tava cu cartofi la cuptor, tavaliti prin untura gastei fripte la Craciun (untura pe care am pastrat-o cu sfintenie intr-un borcan, in frigider) si pedepsiti cu un praf de sare si boia.
Salvia se zgribuleste si ma boscorodeste in felul ei, chiar daca mai tarziu se lasa amestecata intr-un sos cu smantana si vin alb, pentru puiul din tigaie. La nevoie, pana si anasonul pune samanta de ajuta la vreo prajitura.
Numai lavanda, imbufnata, s-a scuturat de tot si nici vorba sa se lase convinsa sa imi mai dea vreo doi-trei saculeti parfumati, pentru raful cu pulovere de casmir.
