Nu stiu cum se potrivi, insa ma pregateam sa inghit vreo 3 pastile de digestie + 2 suplimente cu vitamine chiar in momentul in care am inceput sa citesc acest articol, ‘Deadly Medicine’ din Vanity Fair. Cum am dat de cuvintele ‘Iasi’, ‘Romania’, ‘studii clinice’ am dat inainte cu cititu’ si le-am lasat naibii de pilule. Si am citit si am tot citit, pana m-a luat ameteala. In parte din cauza continutului si in parte pentru ca (iar) am uitat sa imi pun bicicletele adecvate pe nas. Ca suntem intr-o tara bananiera, in care – vorba astora de la Vanity Fair – ‘conflict of interests’ rimeaza cu ‘business as usual’ nu m-am mirat. Nici faptul ca suntem cam pe locul al patrulea in lume – dupa China, India si Rusia la productia de cobai pentru testarea de medicamente noi (si imprevizibile in efectele lor secundare si adverse) nu m-a lasat…
Inainte sa depan povestea asta, e nevoie de un mic preambul. Nu de alta, dar e posibil ca unele dintre observatiile mele de calatorie sa vi se para usor excentrice. Cu ceva timp in urma, capacitatea mea de intelegere vis-à-vis de anumite obiceiuri recente ale conationalilor mei a fost depasita. Am intrat intr-un fel de all systems failure, beculete rosii s-au aprins haotic, iar mirosul de ars s-a simtit de la mare, mare distanta. A fost un moment dramatic, insa plin de revelatii. Mi-am dat seama ca trebuie sa ma distantez cumva de obiectul stuporii mele si am decis sa privesc in jur cu netarmurita si candida curiozitate a unui explorator aflat pe taramuri exotice. Sa ma uit si sa ma port ca si cum acesta ar fi primul meu contact cu civilizatia romaneasca si cu tribul bucurestenilor. Sistemul a functionat. Am reusit chiar sa ma amuz la vederea bastinasilor…