Tag

pisica

Browsing

Toată viaţa mea, am avut câini – mici, mari, albi, negri, maro, scunzi şi tubulari ori înalţi şi semeţi. Nu conta de care, câine să fie. Va veni, în curând, şi ziua în care voi povesti despre ei. Însă subiectul presant al zilei este o pisică. De fapt, Pisica. Unica, nemaivăzuta, adevărata Spice Avgolemono Clopoţenzis. Am adus vorba despre câini doar pentru că nu am avut o asemenea experienţă cu niciunul dintre ei: câinii sunt nişte tembeluşi devotaţi, iubitori şi gata de joacă în orice etapă a vieţii lor. Că au 6 luni sau 16 ani, e suficient să le fluturi lesa sau jucăria preferată în faţa ochilor şi gata, off they go! Prima lor dorinţă este să îţi facă pe plac. A doua, să roadă ceva. Nişte minţi simple şi blajine, asta sunt câinii. Dovadă, cărţi şi seriale întregi de animaţie ori benzi desenate, în care Tom îl păcăleşte…

Ca şi atunci când ai un copil, creşterea unui animal mic şi incredibil de fluffy implică nu doar distracţie, ci şi responsabilitate. Odată stabilită rutina papa-caca-pipi şi depăşite primele lecţii, în aceeaşi măsură adorabile şi stresante, de arte marţiale, stăpânul de pisică începător se aşteaptă la instalarea unei rutine armonioase şi paşnice. Dar nu. Nicidecum. De parcă ar avea un copil preşcolar, pisi-masterul va constata că a venit deja vremea înscrierii la grădiniţă. Cu activităţi opţionale cu tot. Dintre acestea aş aminti aici doar două: canto şi alpinismul. Canto-ul este una dintre pasiunile de o viaţă pentru o pisică adevărată. După minusculele „miau”-uri de bebe, care topeau inima întregii asistenţe, felina domestică va dezvolta un repertoriu vast, pe care îl va exersa de câte ori are prilejul . Pentru debut, va fi aleasă binecunoscuta „arie a milogelii”. Ori de câte ori pisicul va fi evacuat cu de-a sila în afara…

Sunt şi zile din astea. Când un singur pai în plus rupe spinarea cămilei, ca să folosesc o expresie potrivită mood-ului general. Zile în care eşti trist. Nu speriat, nu isteric, nu pus pe gânduri de răzbunări stupide şi de idioţenii de scris pe Facebook. Doar trist. Zile în care eşti dezamăgit. De umanitate, de tine, de meschinăriile şi de aiurelile puţinilor care decid soarta multora. Zile în care îţi vine să te uiţi, de dimineaţă până seara, la musicaluri – „Sunetul muzicii” ori „Mary Poppins”. Pentru că era mai simplu când  îţi trecea frica de tunete cu un ştrudel. Pentru că totul era mai limpede când bunii şi răii nu se amestecau unii cu alţii, când nu ştiai câte şi mai câte ştii acum, când să fii bun şi de oameni iubitor nu te transforma, în ochii altora, într-un fraier flower power condamnat la dispariţie de o evoluţie a…

Citind rândurile care urmează, posesorii veterani de feline îşi vor râde în barbă, zicând: “Biată femeie nebună, cu dinţii de lână şi cu nervii întinşi strună, habar nu ai avut tu în ce te bagi şi ce te aşteaptă de acum înainte! Au ai crezut tu că pisica este un bleg şi de oameni ascultător câine? Ha! Şi mai lasă-ne să zicem şi ha ha ha!, în caz că nu ai priceput din prima.” Umilă şi frământându-mi timid basca în mâini, voi fi nevoită să admit că au dreptate. Habar nu am avut. Sunt un om cu plăceri simple. Să mănânc, să dorm, să citesc, să scriu – acestea sunt câteva dintre ele. Din păcate, niciuna nu mai este ce a fost, începând cu momentul în care în viaţa noastră a apărut Spice, the calico cat. Să luăm începutul zilei. Trezirea din somn, va să zică. Momentele acelea preţioase în…