Cu toate că am fost ușor traumatizată în copilărie de iepurii sălbatici aduși acasă de tata, apoi jupuiți de blană de bunică-mea și lăsați să se marineze, în cămara răcoroasă, într-un fel de lighean smălțuit, plin cu amestec de vin roșu, oțet, foi de dafin și boabe de piper, ca și de alicele scrâșnindu-ne între dinți pe ici, pe colo, în timp ce mâncam, mi-am revenit, ba chiar am devenit nostalgică.  Mai ales când îmi aduc aminte ce i-a zis maică-mii bunica Sylvana, atunci când a întrebat-o cum arăta tata atunci când s-a născut. „Lung, vânăt și slab, ma chére, ca un iepure belit!”, a fost răspunsul de nevastă de vajnic vânător prin Munții Vrancei.

Așadar, iepure, opțiunea cea mai bună pentru cei care s-au săturat de pui și își doresc altă carne albă și ușoară.  Am mai pregătit și alte dăți, ba marinat și la grătar, ba cu sos de vin. Însă, de ceva vreme deja, îmi propusesem să încerc și varianta cu sos de muștar. Voilà!

Ingrediente

  • 2 pulpe de iepure de casă, cam 550g
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 2 căței de usturoi, zdrobiți și tocați

Pentru sos

  • 250ml supă limpede de pui sau de legume
  • 1/2 linguriță de salvie uscată, mărunțită
  • 4 linguri de muștar nemțesc sau franțuzesc, fin sau rustic (cu semințe), după cum vă place – eu am folosit Maille
  • 1 lingură mare cu miere
  • sare și piper negru proaspăt măcinat, dupa gust

Mod de preparare

  1.  Preîncălzește cuptorul la 200 grade Celsius.
  2. Într-un bol, combină toate ingredientele pentru sos.  Gustă și asezonează.
  3.  Cu vărful unui cuțit ascuțit, înțeapă carnea de iepure din loc în loc. Asezonează pulpele de iepure cu sare și piper. Încălzește uleiul într-o tigaie încăpătoare, pune pulpele de iepure în tigaie și rumenește-le frumos pe toate părțile. Scoate-le din tigaie cu o spatulă și așează-le într-o formă de sticlă sau de ceramică termorezistentă. În uleiul din tigaie, călește puțin usturoiul, cât să se înmoaie. Presară usturoiul călit peste pulpele de iepure.  Toarnă și sosul din bol peste ele și dă vasul la cuptor, pe raftul din mijloc, pentru 1 oră.
  4. Întoarce pulpele, pune din nou în cuptor pentru 20 de minute. Repetă figura cu întorsul și mai lasă să scadă încă 10 minute. Până la final, sosul trebuie să fie scăzut, redus cam la jumătate din cantitatea inițială. Scoate din cuptor și lasă să se odihnească preț de 5 minute, apoi servește.  Bon appétit!

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.