Atunci când vii din vacanţă, mi se pare normal să aduci cu tine una – două – trei mici obsesii culinare, care să te urmărească pentru o vreme, în experimentele tale culinare de zi cu zi. Ultima noastră excursie în Grecia a început cu un drum istovitor, parcurs la vreme de noapte, ceaţă şi, pe alocuri, ploaie. Odată ajunşi la destinaţie şi obligaţi să descărcăm portbagaje întregi de geamantane şi sacoşe, ne-am dar seama că tulburăm siesta unui vânzător ambulant de fructe. Cunoaşteţi, presupun, camionetele greceşti pe jumătate dezmembrate, încărcate cu pepeni uriaşi, roşii îmbujorate, vinete, ardei, piersici şi struguri. Pe pragul din spate al acestei camionete specifice se bronzau nişte smochine amestecate, acelea de un verde prăfuit şi delicat laolaltă cu cele vineţii şi pistruiate.

Chioară de oboseală, semischioapa şi orbită de un puseu de foame fulgerător, am şi înhăţat un kilogram de bijuterii din acestea, pe care le-am savurat de-a lungul unor mic dejunuri lungi şi leneşe, în zilele ce au urmat. Însă lucrurile nu s-au oprit aici şi, chiar după întoarcere, am devastat câteva lădiţe cu smochine dintr-o piaţă bucureşteană. Cum omul poate să mănânce that many smochine, se trezeşte cu un surplus care trebuie de urgenţă transformat în dulceţuri, prăjituri şi garnituri care mai de care. Una dintre cele mai reuşite întâmplări cu smochine este şi prăjitura aceasta, inspirată de o reţetă faimoasă a lui Yotam Ottolenghi.

Ingrediente

Pentru prăjitură

200g unt, la temperatura camerei
200g zahăr tos
3 ouă mari, la temperatura camerei
50g migdale măcinate
225g făină albă
1/2 linguriţă sare
1 linguriţă esenţă de vanilie
1 linguriţă anason stelat măcinat
100g iaurt grecesc / cremos
8 smochine proaspete
1 piersică proaspătă

Pentru garnitură

Iaurt grecesc / cremos

6 smochine proaspete, tăiate în sferturi
3 linguri zahăr tos
6 linguri vin roşu

Mod de preparare

1. Preîncălzeşte cuptorul la 200 grade Celsius. Tapetează o formă rotundă, din cele cu arc, cu hârtie de copt.
2. Pune untul şi zahărul în bolul mixerului şi amestecă-le până când alcătuiesc o cremă frumoasă, uşoară şi deschisă la culoare.
3. Într-un castronel, bate cele 3 ouă, apoi adaugă-le treptat peste crema de unt şi zahăr, amestecând bine, ca toată cantitatea de ouă să fie bine înglobată în compoziţie. Adaugă vanilia şi mai amestecă puţin, cu mixerul pe o viteză medie.
4. Într-un alt castron, combină făina, migdalele măcinate, sarea şi anasonul stelat. Adaugă şi ingredientele uscate, tot treptat în compoziţie, până când aceasta este omogenă.
5. Toarnă în vas iaurtul şi amestecă.
6. Pune compoziţia în formă şi nivelează. Taie fiecare smochină în patru şi aşează frumos feliile astfel obţinute, pe toată suprafaţa prăjiturii. Eu am adăugat, pentru culoare şi aromă, şi o piersică tăiată felii.
7. Dă la cuptor, pentru 15 minute, la 200 grade, apoi treci cuptorul pe 170 grade Celsius şi lasă prajitura la copt timp de aprozimativ 40 – 45 minute. Încearc-o cu o scobitoare, scoate din cuptor şi lasă să se răcorească în formă. Când s-a răcit complet, deschide forma, desprinde uşor hârtia de copt şi aşează pe un platou. Presara deasupra o lingurita de zahar tos.
8. Pentru garnitură: Într-o crăticioară cu fundul gros, pune să se topească cele 3 linguri de zahăr, la foc potrivit. Atunci când ai obţinut un caramel frumos, auriu, toarnă vinul roşu roşu – ai grijă, va stropi un pic! Amestecă bine, apoi adaugă sferturile de smochină şi lasă-le să se înmoaie frumos, preţ de câteva minute, în sosul de vin cu caramel. Dă deoparte şi lasă să se răcorească.
9. Serveşte fiecare felie de prăjitură cu o lingură zdravănă de iaurt grecesc şi cu smochinele parfumate. Stropeşte totul cu sosul smochinelor. Poftă foarte bună şi amintiri frumoase din vacanţa de vară!

14248863_10209222578233512_1927906712_n

14218032_10209222578713524_542210576_n

14182567_10209222579393541_1679255935_n

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.