A fost odată ca niciodată o femeie. Am putea (pentru o lejeră tuşă de poveste populară) să îi spunem cucoană, din cauza celor câteva zeci de fire de păr alb de la tâmple, aluniţei de pe obrazul drept şi taliei uşor îngroşate. Am mai putea nota că a noastră cucoană avea un nas impresionant şi ceva riduri, însă asta nu are absolut nicio legătură cu povestea noastră.
Cucoana, ca toate cucoanele – matură, echilibrată, rezonabil de raţională. Într-o zi, pe când îşi făcea lista de cumpărături a săptămânii, cocoana – sătulă de stat în casă într-o o zi cenuşie şi ploioasă, luă o decizie pe care avea să o regrete amarnic. Se căută prin poşetă, observă că deţine fondurile necesare, stinse luminile, încuie uşile şi plecă la mall. Cucoana ştia – aşa cum îi spusese o prietenă – că, la poporul român, ajunul de sărbătoare este echivalent cu sfârşitul lumii. Era, deci, prevenită că se va lăsa cu oarecare joc subtil de glezne şi draci. Însă nici lunga sa experienţă în cumpărături şi nici firea uşor anxioasă nu ar fi putut să o pregătească pentru priveliştea ce i se înfăţişă.
Încă din parcare, lucrurile erau grave. Parcase lumea ca la Pompei, la 10 secunde după erupţia vulcanului: pe trotuare, pe iarba cea feştelită, pe sus, pe jos, de-a latul, de-a lungul şi de-a diagonală. În spaţiile nanometrice dintre maşini, cărucioare de supermarket, brazi târâţi pe caldarâm, copii pierduţi – cu mucii de-o palmă sub nas, babe dezorientate şi cerşetori orientaţi.
Cucoana, ce să dreagă, că nu mai era chip de a da înapoi? Dădu şi ea cum putu, cu faţa, cu laterala, cu pumnu’ în bordu’ maşinii, dădu şi vreo 50 de ture, până când reuşi o parcare din 5417,12 mişcări, între un Matiz obraznic, portocaliu şi un Cayenne alb nouveau riche, cu multe cruci atârnate de oglindă retrovizoare. Pătrunsă de fiorul creştinesc, cucoana îşi făcu de trei ori semnul sfânt, îşi atârnă poşeta en bandouliere (după ce îndesase în ea sacoşele de rezervă), trase adânc aer în pieptu-i generos şi porni la asalt!
Era echipată de răzbel: haine bune de tăvăleală, atent stratificate, astfel încât să permită adaptarea imediată la orice fel de temperaturi – înalte, în zonele de lângă brutărie şi joase, lângă frigiderele cu congelate. Avea la ea ochelarii ‘de aproape’, pentru citit preţurile şi ochelarii de distanţă, pentru a evalua care e casa de marcat cu cea mai scurtă coadă. Avea bateria telefonului 100% încărcată, ca să poată suna după ajutor, în caz că i se făcea rău la înghesuială.
Odată absorbită prin uşile malefic fâşâitoare ale mall-ului, cucoana îşi dădu seama de grava ei eroare. Aglomeraţie, înghesuială, isterie – toate păreau eufemisme rozalii, plutind deasupra armaghedonului în plină desfăşurare. Până şi fufele-veterane de mall, cu colanţii lor negri şi cizmele albe peste genunchi, aveau o figură dezorientată. Aproape de intrare, trona un brad imens, cu un podium şi un fotoliu matlasat, pregătit pentru Moşu’. Pe fotoliu, un superb exemplar de manelaris cocalarus (subspecia cu ciocate) se lăfăia sub bliţul admirativ al iubitei.
Cucoana avansă, în ciuda vicisitudinilor atât de evidente. Nu o împiedicară nici cozile alene şi îndelung şerpuind, nici zecile de colinde denaturate care îi agresau auzul şi nici unicul cărucior de cumpărături disponibil, cu doar 3 roţi. Nu o descurajară nici promoteriţele costumate în spiriduşi cu pantofi urâţi de sport şi nici matracucele transpirate, care se încăierau pentru nişte chiloţi la reducere. Nu făcu cale întoarsă nici la vederea femeii cu căciulă rusească din vulpe polară şi nici simţind, cu lacrimi în ochi, lovitura la ţurloaie pe care i-o aplică un alt cărucior, aflat în derivă. Icni, şchiopătă şi înaintă, precum alte eroine ale mult încercatului său neam: Ana Ipătescu, Ecaterina Teodoroiu ori Ana lui Manole. Iară pe cucoana/Nici c-o înturna!/ Ea mereu venea,/Pe drum şovăia/ Şi s-apropia/Şi, amar de ea,/ Iată c-agiungea!
Şi nici măcar nu avea la ea pieptănul, peria ori oglinda, ca să se salveze de gloată de zombies înarmaţi cu cărţi de credit. Chiar şi aşa, târând după ea preţioasă-i pradă, cucoana reuşi, single-handed-and-three-wheeled, să îşi găsească maşina în labirintul parcării şi să îşi încarce portbagajul.
Se aşeză la volan şi îşi aprinse o ţigară. Pe când trăgea în piept cu nesaţ primul fum delicios de otrăvitor, cucoana îşi auzi telefonul sunând. Era fecioru-su, cu următoarea frază pe buze: ‘Auzi, mami, dacă tot eşti la cumpărături, ia şi tu ceva şi notează, că mi s-au terminant: pastă de dinţi, gelul de duş, deodorantul …’. Cucoana ridică ochii, dezolată, descurajată, deprimată. De pe un poster imens, un Moş Crăciun hipertensiv, supraponderal şi dependent de cola, o privea cu o sticlire perversă în ochi.
14 Comments
daca si pe 6 decembrie te plangi… dupa 23 ce o sa zici?
dupa 23 o sa fiu cu cumparaturile facute. it’s a promise!
am ras de-am lesinat! eu le cumpar incet-incet de-acum si le pun la congelat 🙂
halal gospodina! iar la piata trimit dragonul 😉
mie la piata imi place mult mai mult decat la supermarket! acolo m-as duce cu placere. 🙂
In urma cu ceva ani(sa tot fie 25),ies cu-n prieten din tura de nopte,(Doamne, ce cosmar,din mina) Era duminica spre luni,pe la 8 dimineata.Necazul era altul!Mira aparea numai la 10!(pt. neavizati,mira definea tocmai ora 10,cand se puteau vinde bauturile tari).Intram noi in magazin(gol pusca,magazinul) si incercam disperati sa prindem un zambet,un semn de bunavointa ,ceva pe fata vanzatoarei care ne privea apasat,banuind cred,cam unde batem noi.
– Sarutmana doamna!-zic eu,cu vocea stinsa plus speranta.
– Salut!(Sta fioru-n mine ca la el acasa)
– N-aveti ceva tare,ca stiti noi…
– Da!Am!Luati o pita,ca-i aici de sambata!…
Am plecat amandoi,convisi ca exista pe lume sinucideri mai placute decat votca.Am cumparat tzuica de la un taran din piata,om cu care am ramas tovarasi mult timp…
buna, ben! bine ai venit. haha, mi-ai adus aminte de mira, aia cu care se potrivea televizoru’ pe latime si ‘naltime parca. dadeai din diverse butoane pentru asta – ce preistoric mi se pare acum…inteleg treaba cu taria la ora 8, asa pateam si noi la munci agricole in Baragan 🙂
hai ca m-ai inveselit. uite egzactissim d-aia facem (si) noi cumparaturile inainte de apohalipsa centrelor comerciale… noroc insa ca la austrieci e parca lumea mai potolita, dar, din reflex, tot devreme mergem sa ne aprovizionam, ca nu stii cati romani se infiinteaza la shopping pe urma (noi stam cam langa granita, e parcarea plina de masini cu numere de RO, ca uneori tre sa ma gandesc bine unde locuiesc de fapt 😀 )
hai, ca in teritoriile teutone parca e lumea mai calma in situatii din astea … mie imi venea si sa plang si sa rad, in acelasi timp. nu-mi venea sa cred – parca traiam ultimele clipe ale Romei Antice.
daca reusisei sa cumperi tot puteai sa razi linistita 😀
din pacate, nu reusisem 🙂
esti un deliciu,Zana,m-am distrat teribil,mi-am amintit de mine acum cativa ani cand am jurat ca nu mai fac nimic pe ultima suta de metri. Acum in ajunul sarbatorilor ies la plimbare,la o ceainarie,ceva de se uita lumea la mine ca la nebuni.Ma vezi mergand calma cu 3 copii la plimbare ,fara griji;amicele ma intreaba daca am pe cineva care ma ajuta…MN-am ,dra m-am invatat minte si am aflat ca trebuie sa ma respect eu inainte de a o cere altora;nimeni nu o sa faca atreburile mele,asa ca le fac in ritmul meu(tot la mana mea sunt carcotasii) si rezultatele sunt cel putin multumitoare pentru toata lumea:ei satui si eu calma si relaxata,ca asa e cazul de sarbatori macar.
e perfect asa – Doamne, cat te admir, cu 3 copii! bine faci ca te respecti, asa ar si trebui – ne ia de creier chestia asta cu consumul si indopatul de sarbatori, de parca suntem sparti! 🙂 si uitam, de multe ori, esentialul…
foarte faina cronica de la cumparaturile apocalipsei 🙂
multumesc 🙂