Mama Dica, pe numele ei de botez Alecsandrina, a fost bunica mea materna. Cu toate ca a facut greseala de a se naste la Caracal, era o femeie isteata. Dica avea suflet mare, piept pe masura si ochi latino – in tinerete i se spunea ca seamana cu steaua filmului mut, Dolores del Rio.
Copila fiind, Dica si-a rupt piciorul jucand ‘uliii si porumbeii’ cu purcelele lui Bibianu – trei fete supraponderale si foarte vesele din vecini, care au cazut gramada peste ea. Desi era premianta, se lasa uneori influentata de fratii mai mici si mai dati naibii, Anisoara si Bebe. Asa s-a intamplat si atunci cand au taiat la poale toate rochiile mamei lor. Moda vremii cerea ca fustele sa cada drepte si grele, iar pentru asta se coseau in tiv niste fise de plumb. Bebe, care a venit cu ipoteza ca in tivuri s-ar afla galbeni stralucitori, s-a oferit sa tina de sase impreuna cu Anisoara. Inarmata cu o foarfeca, Dica a taiat materialele scumpe, aduse de la Viena ori de la Paris si s-a ales cu o pedeapsa corespunzatoare: a fost rasa in cap de Coana Mare.
Familia s-a mutat la Bucuresti, iar Dica a devenit studenta la chimie. N-a apucat sa aprofundeze materia, pentru ca s-a indragostit lulea de un chipes aviator. Dupa interventia salutara a ma-sii, pe Podul Izvor, Dica l-a luat de barbat pe comandorul Ticu si a devenit Gospodina Perfecta.
S-a nascut mama si au venit vremurile grele ale razboiului: refugiu, bombardamente, nebunie. Ticu lupta undeva in Muntii Tatra, iar Dica fugea in adapostul blocului cu copilul in brate (mare organizatoare de mica, mama o atentiona cu fiecare ocazie ‘mami, ia genta, pia si trage uiu! – in traducere ‘ mami, ia-ti geanta, palaria si trage jaluzeaua!’).
Dupa razboi, alte dezastre. Ticu a fost azvarlit afara din armata si a ajuns muncitor pe un santier de constructii. In timpul liber, Dica, Ticu si Coana Mare lipeau pungi de hartie si confectionau curele de ceas pentru o cooperativa cu nume de stindard rosu. Duminicile si le petreceau in talcioc, vanzand gulerele de blana si bijuterii de familie. Devenisera ‘bestii burghezo-mosieresti’, cu cei cativa cocosei de aur ascunsi in mecanismul jaluzelei din sufragerie si chiriasi paduchiosi, introdusi cu forta in ‘spatiul locativ excedentar’ al apartamentului lor de patru camere. Dica ofta, facea torturi din faina de roscove si se perfectiona in croitorie, iar Ticu dormea cu valiza facuta sub pat ‘in caz ca veneau sa-l ridice’.
Dupa cativa ani, Ticu a murit pe neasteptate, iar Dica m-a primit cadou pe mine, ca sa isi ostoiasca durerile din inima. M-a razgaiat fara limita si mi-a suportat toate magariile. M-a invatat sa ma port, sa gatesc si sa cos. M-a alergat cu lingura in jurul mesei din sufragerie si mi-a adus micul dejun la pat – pana in primii ani de facultate. Era obsedata de paloarea mea (‘uite-te la tine, esti galbena ca un partz!’) si plina de ziceri cu pronuntat caracter caracalian-interbelic (‘scoate gluma, ca-mi ies ochii!’, ‘n-ai cu ce sa te imbraci? pune-ti rochia de sparangol cu fundul gol’, ‘arati asa bine, nu-ti mai trebuie decat un ceas la brau si o varza acra-n mana’, ‘ce culoarea e asta? culoarea vantului turbat?’, ‘te plictisesti? ia-te cu mainile de fund si sari in sus’ si multe altele). Se imbraca cu twin set-uri in culori pastel, se parfuma cu Cabochard si purta intotdeauna un sir de perle ivorii la gat. Parul complet alb era coafat ingrijit si pus in valoare cu nitica eau d’argent.
Cantitatile de legume si fructe carate de Dica in sacose, de la Hala Traian si pana acasa, ar putea constitui – fara indoiala – un record Guiness. Cand n-a mai putut sa care, sa fiarba rufe in cazan (cu albastreala, bineinteles), sa administreze albastru de metil, piramidon, comprese reci si sa aplice ventuze, sa faca zacusti dulceti, peltele, muraturi si bulioane, sa curete lustre de cristal in apa calduta cu spirt, sa frece tavi de argint cu Tix, sa framante cozonaci, sa stearga copii mici la fund, sa tricoteze si sa transforme rochii si fuste pentru trei generatii de femei, mama Dica mi-a murit in brate, cu un icnet scurt si o privire de caprioara speriata.
24 Comments
Ooof,Zana,mi-ai rascolit amintirile asa de tare incat am plans; Maia mea s-a dus la ingeri in februarie anul asta, si era parca, geamana Dicai tale ( a fost sora mamei, pe bunica nu am apucat s-o cunosc, dar destinele le-au fost la fel).
Sa nu plangi, ca au fost niste femei vajnice! 🙂
Draga Zana, mi-esti si mai draga atunci cand scrii despre bunicile noastre. Multam tare! Si… cand nu gatesti, te rog mult… mai scrie din astea! Merg la inima! 🙂
Ei, Zano, grozave bunici am stiut noi avea!
hai, ca mai si gatesc … altfel ma tuna si ma fulgera Dica de pe unde o fi ea 🙂
te incurajez sa te-apuci de proza ca tare bine „le zici” 🙂
lamureste-ma si pe mine cu rochia de sparangol. ce-nsemna asta? :))))
Madalin, nu inseamna nimic, o inventie olteneasca. Pare scoasa din ‘Gaitele’ li Kiritescu, insa chiar asa vorbeau femeile astea 🙂 Cat despre proza, imi tot fac vant … 🙂
Sigur ai vint bun de la pupa! Si multe au fost dovezile. Scrie, publica!
Sa se mai incalzeasca un pic albastrul rece din privirile tinerei generetii…
Dana, crezi ca ar publica cineva asa ceva in Romanica? Muhahahahaha….
ah, nu stiu…nici nu mai stiu carei realitati ii apartin…
smaranda, in 2011, nu-i nevoie sa publice cineva ceva. facem e-book, facem audiobook. si n-avem nevoie de nimeni 😉
Dana, tu fa bine si apartine-i realitatii de acolo, nu asteia de aici 🙂
Bine, Madalin, sa ma inveti si pe mine sa imi fac un e-book 🙂
subscriu la ce a zis Madalin,cu lacrima in coltul ochiului…mi-e dor de bunica mea (tot materna)una din cele mai intelepte si strasnice persoane pe care le-am intilnit in viata mea… si care avea in repertoriu aceeasi expresie a propos de plictisul meu 🙂 cu precizarea ca nu folosea substantivul fund!:)
Alison, nici a mea nu folosea cuvantul ‘fund’, insa am zis sa nu sochez lumea pe aici 🙂 cu asa o bunica … colorata. Ma bucur ca nu era singura. 🙂
daca zic ca acum m-a bufnit plansul si scriu cu mucii pe tastatura, zici ca am luat-o cu capul. si pe-a mea tot Alecsandrina o chema si tot ochi de latino avea. si ultima-ultima parte de poveste tot cam asa…
nene, nu mai scriu d-astea ca vaz ca va apuca pe toate plansu’ 🙂
[nu-mi vine sa cred ca am zis „muci” la tine pe blog!!! pardon!]
draga, pe blogul asta nu ne froasam – vezi schimbul meu de replici cu Alison 🙂
ps: oare bunicile noastre au fost rude? ca si a mea zicea aia cu fundu’. desigur folosind celalat substantiv 😀 😀
poate au fost colege de clasa 🙂
tiiii, ce mi-a mai placut:)
Am cautat celebrul si necunoscutul „sparangol” si am ajuns aici.
Au fost multe bunici care au folosit aceste expresii si chiar vietile lor au fost asemanatoare.
Din pacate, toate au suferit din cauza comunismului.
Daca povestiti copiilor despre stra-strabunici nu uitati sa le spuneti si de regimul criminal care a chinuit o tara intreaga.
Semanati foarte mult, referindu-ma mai ales la poza din centru jos 🙂