Promisiuni si descoperiri. La cuptor.

Oh, la joie! Oh, le grand bonheur! Se intampla in Bucuresti.  Prin piete si pe stradute discrete.  Uitasem cum e sa faci astfel de descoperiri.

Mai intai, am descoperit Tartelier.  Pret de o secunda, m-am gandit chiar – la modul cel mai egoist – daca sa va povestesc micul meu secret.  Insa o cunoasteti deja pe Zana: habar n-are sa pastreze o taina de felul asta si in plus, are o mare slabiciune pentru dulciuri si pentru prietenii ei.  Vinerea trecuta, pe o straduta linistita, am realizat ca pasiunile pot fi transferate in realitate.  Niste oameni tineri au decis ca vor sa faca paine buna.  Si quiche-uri.  Si tarte. Cu toate ca majoritatea bunatatilor astora sunt rezervate cu ceva timp inainte, am reusit sa pun gheara pe o paine campagne, niste financiers cu zmeura si niste biscuiti geniali, cu oatmeal si merisoare.  Eu atata va spun: faceti-va neaparat drum pana la Tartelier si inscrieti-va pe lista de mailing.

Apoi, cotletul de porc impanat cu rozmarin de la Angst.  Am crezut ca am adormit si visez ca sunt la Paris.  Unde le boucher, le poissonier, le fromager nu sunt doar niste vanzatori cu accent de Pepe Le Pew, ci niste meseriasi avizati, carora le place munca lor si vor sa o usureze pe a ta.  Am cumparat bucata asta de cotlet frumos impachetat in slaninuta si legat ca un cadou si l-am adus in bucataria mea nou-nouta.

Acolo, ma astepta cuptorul meu, la fel de nou nout, de la Electrolux.  Care cuptor e ff destept.  Si stie o multime de retete.  Ii spui  ‘vreau friptura de porc la cuptor’.  El zice OK si te intreaba ce  greutate are halca de carne.  Tu te uiti diligent pe eticheta si  ii comunici. El zice iar ‘OK’ si te trimite la plimbare pret de vreo doua ore.  Ca stie si singur ce are de facut cu friptura aia.  Bine, eu  – depasita de tehnologie cum sunt – nu am avut incredere orbeasca in el si m-am mai fandosit cu niste sare, piper negru si vin alb pe langa cotletul meu.  Dupa care l-am lasat de capul lui.  Vedeti si voi ce a iesit, in poze.

Langa cotletul de porc, un fel de ghivecio-ratatouille. Cu ceapa, ardei gras, morcov, telina, cartofi noi, varza si rosii. Plus mult marar verde.  Servit rece, da’ nu chiar de la frigider.  Mancat, lins degetele, baut pahar de vin alb sec pe terasa, in lumina apusului.  In caz ca nu stiati, chiar si Bucurestiul are un skyline. L-am descoperit de curand and it’s not that bad.

In final, o dedicatie.  Postarea asta i-o dedic cucoanei aleia care i-a scris lui easy peasy si a necajit-o.  O astept si pe la mine, sa ii explic cateva chestii.  You don’t mess with Zana’s friends!