16 Results

Coana Mare

Search

In ultima perioada a vietii i se zicea Coana Mare ori  Maia.  In plina floare a varstei era poreclita ‘Generalul’, iar la vreme de tinerete se numea Anisoara, Anicuta ori Ana – in documentele oficiale. Avea cel mult un metru si jumatate, iar la 76 ani a fost lovita de o masina si si-a fracturat femurul.  Era vara, 40 grade afara, ea traversa de-a’nboulea intersectia de la Foisorul de Foc, grabita fiind sa ajunga la prietena ei, Garofitza, unde se punea de o partida de rummy. S-a nascut in secolul XIX si a fost maritata de parinti, la 15 ani, cu un tanar locotenent si avocat.  Familia ei era inrudita cu boierii Linaru si avea pamant in zona Scornicestiului.  Pana sa se marite, traise mai mult inchisa in casa, cu surorile ei mai mici si cu guvernanta.  Mai tarziu, povestea ca ii cunostea pe cei mai multi locuitori ai Caracalului…

Coana Mare avea o sculă. Nu râdeți, că era importantă. Cu ea și doar cu ea, scoteai dopurile căzute în sticle și vișinele din vișinată. Invenția era compusă dintr-un mâner antiderapant-culisant și trei fire din sârmă galvanizată, ca niște gheare ușor paralitice. Apucai cu ele obiectul dorit și îl extrăgeai. După milioane de încercări. Tot Coana Mare avea un fluier de vardist cu capace de plută, atârnat mereu de mânerul noptierei, ca să alerteze lumea în caz că era atacată la miez de noapte. Pe toaleta cu blat de marmură roz, străbunică-mea ținea – între multe altele – o pompă cu Analcid, un binoclu de operă și un barometru.  Pompa din tablă avea un piston care fâsâia teribil. Pe rezervor scria maaaaare OTRAVĂ!, iar alături era desenat un craniu rânjind ca pe steagurile piraților. Cu binoclul, Coana Mare se uita de la fereastră la chefurile pe care le…

De curand, Despina care stie totuldespremame.ro, m-a pus sa-mi amintesc de ale mele multe mame, bunici, matusi.  Uite ce a iesit.   Preambul: ‘Gaiţele’ lui Kiriţescu nu e o piesă de teatru. Este un episod din reality show-ul copilăriei mele.  Dacă nu mă credeţi, poftim, luaţi o mostră din dramaturgia personală, în care patru generaţii de românce se calcă drăgăstos pe bătături. Decorul: Sufragerie spaţioasă, de apartament construit în perioada interbelică. Mobilier clasic, şemineu cu plăci decorative, canapele adânci.  Într-un colţ, un fotoliu tapiţat în catifea verde. Un vechi aparat de radio Grundig se aude în surdină.  Câteva muşte se învârt bezmetic în jurul lustrei de Murano, cu lacrimile ei tremurătoare din cristal.  Jaluzelele sunt puţin lăsate, afară e căldura mare.  Pe masă, ceşti de cafea pe jumătate băute şi un platou cu pandişpan de fructe, pudrat cu mult zahăr.  Personajele: Coana Mare: străbunica. Zisă şi Maia, mărunta, dar consistentă;…

Nora, Polux, Ness, Gipsy, Tara, Alfa și Jay. Ăștia sunt toți câinii pe care i-am avut, din copilărie și până acum, în ordine cronologică. Și tot în ordine cronologică o să parcurgem poveștile lor. Astăzi, despre Nora. Mama și bunica erau împotrivă. Deh, cucoane cu boala curățeniei și cu grija mobilierului de familie. Coana Mare părea mai deschisă ideii, mai ales după ce își rupsese piciorul și rămăsese ușor (zicea ea)/ zdravăn (ziceam noi și doctorii) șchioapă. După chirăieli și vaiete, ai mei reușiseră să o mute din odăile ei de pe Strada General Dragalina vis-a-vis de noi, la hochparterul unei case cu curte la comun. Adică la „pușcărie”, după părerea ei. Tata era capul răutăților, el deschisese dezbaterea cu fraza: „Copiilor de la oraș le trebuie un câine, ca să învețe responsabilitatea pentru o altă ființă și interacțiunea cu animalele”. Discuțiile erau aprinse și însoțite, din tribune, de smiorcăielile…

Mă uitai în urmă, pe blog. Și ce văzui? Că mai făcui. Creveți din ăștia. Însă când îi făcui, omisei să vă dau rețeta exactă.  Pfff, obosii cu perfectul ăsta simplu – cred că, dacă vazură, se declarară mulțumite Coana Mare, mama Dica și tanti Ana, de pe unde or fi ele acum, în cerul ăla mare cât toată Slatina și tot Caracalul la un loc. Ingrediente 600g creveți prefierți, decorticați, dezghețati și bine scurși de apă 50g unt, tăiat în cubulețe 1 lingură ulei de floarea soarelui 4 căței de usturoi un praf (cât vă ține pipota) de piper cayenne un praf de piper negru, proaspăt măcinat un praf de sare pătrunjel verde, tocat puțina zeamă de lămâie Mod de preparare Într-o tigaie încăpătoare, pune să se topeasca untul, la foc potrivit. Adaugă uleiul, care va ajuta ca untul să nu se ardă și să nu se închidă la…

Pentru că sigur vor veni, codurile astea portocalii de iarnă. Cu viscol, cu zloată, cu temperaturi năprasnic negative, cu gheţuş de glezne şi coate rupător. Aşa că îmi trebuie, după cum îi plăcea cuiva să spună, un „balton de ştofă”. Dacă stau să mă gândesc la condiţia mea de cucoană zgribulită din fire şi de şofer din Suburbia, un asemenea veştmânt trebuie să îndeplinească o serie de condiţii oarecum contradictorii: să fie călduros, dar nu prea gros; lung, însă nu foarte-foarte; elegant şi, în acelaşi timp, casual; neutru, dar nu tern; în tendinţe şi clasic; să mă facă suplă, dar să mă apere eficient de frig. Simplu de găsit, nu? Cum lua coana mare Lipscani-ul la picior, aşa am luat şi eu netul la străbătut, în căutarea acestui Graal al preasfintelor mantourilor. Întâi, m-am informat pe site-urile distribuitoare de înţelepciune în ale modei. Cu această ocazie, am aflat că, în…

Ce subiect mai potrivit pentru această zi în care sărbătorim copilăria, cu tot ce înseamnă ea, decât mofturile şi marotele alimentare ale anilor noştri de început? Da, recunosc, eu sunt copilul mofturos din titlu (Îmi asum folosirea timpului prezent. Greu de crezut, dar şi acum sunt la fel, cu tot blogul meu eminamente culinar). Un copil răzgâiat de o bunică emerită în bucătărie şi învăţat cu mâncarea bună de nişte părinţi gurmanzi şi umblaţi prin lume. Aşadar, ce uram să mănânc, atunci când eram mică? Lista nu e lungă, dar e valabilă şi azi. Să începem cu pielea de pui şi zgârciurile din supe, ciorbe şi mâncăruri gătite. Oroarea ororilor! Nu le mănânc nici astăzi. Gândul mă cutremură. Unica dată în această existenţă când am pus gura pe aşa ceva a fost într-o tabără, prin clasa a V-a, la Sinaia. E drept, în acea primă tabără din viaţa mea, am…

Mai ţineţi minte cum arătau meniurile sărbătorilor noastre în vremuri comuniste? Cum improvizau mamele şi bunicile tot felul de gustări din ce nu aveau? Îmi amintesc si acum gustul pastei de sardine frecate cu unt, sare de lămâie şi pătrunjel tocat mărunt. Sau felul în care se înmulţea bucăţica de telemea ori pumnul de măsline cu tot felul de adaosuri, ca să rezulte o cremă sărată şi tare de îţi spărgeai capul cu ea, pe care de-abia o puteai întinde pe felia de pâine. Coana mare, olteancă mărunţică şi neagră în cerul gurii, boieroaică scăpătată de Caracal, făcea întotdeauna scandal când se aşeza în capul mesei şi vedea aşa expoziţie de teribile străduinţe culinare. „Păi bine, mă Dico”, îi spunea ea bunică-mii, „în halul ăsta ajunserăm, de ne dai sărăciile astea de antreuri? Pe vremea meeeea, nici săpătorii de şanţuri nu mâncau aşa ceva. Aducea tac-tu mare cu şareta de…

Unde sunt meseriasii si pravaliasii de alta data? Iata o intrebare pe care mi-o tot pun de cand m-am mutat (din nou) intr-un cartier vechi al Bucurestiului.   Vad peste tot urme : firmele ruginite, atelierele parasite, micile magazine – acum cu vitrinele prafuite, astupate cu scanduri ori cu cartoane rupte.  Mai rezista ici un tapiter, colo un cizmar – cam atat.  Ca sa nu fie uitati cu desavarsire si sa ramana, plutind improbabil in spatiul virtual, daca nu in memoria noastra de lunga durata, am sa ii insir aici pe cei care mi-au populat copilaria. Sa incepem cu domnul Tudorica, macelarul.  Avea pravalia undeva pe Popa Nan: mica si curata, cu butucul voluminos, in care stateau, infipte si stralucitoare, cateva satare si cutite. Domnul Tudorica avea tichie, halat si sort alb, lung.  Isi ascutea harnic instrumentele de lucru si ii taia bunicii „cateva vrabioare fragede, pentru asta mica”.  Asta…

Mama Dica, pe numele ei de botez Alecsandrina, a fost bunica mea materna.  Cu toate ca a facut greseala de a se naste la Caracal, era o femeie isteata.  Dica avea suflet mare, piept pe masura si ochi latino – in tinerete i se spunea ca seamana cu steaua filmului mut, Dolores del Rio. Copila fiind, Dica si-a rupt piciorul jucand ‘uliii si porumbeii’ cu purcelele lui Bibianu – trei fete supraponderale si foarte vesele din vecini, care au cazut gramada peste ea.  Desi era premianta, se lasa uneori influentata de fratii mai mici si mai dati naibii, Anisoara si Bebe. Asa s-a intamplat si atunci cand au taiat la poale toate rochiile mamei lor.  Moda vremii cerea ca fustele sa cada drepte si grele, iar pentru asta se coseau in tiv niste fise de plumb.  Bebe, care a venit cu ipoteza ca in tivuri s-ar afla galbeni stralucitori, s-a…