Azi vroiam sa fac – IAR – piept de pui la gratar. Am luat casoleta si am asezat-o pe blatul din bucatarie . M-am uitat la pui, puiul s-a uitat la mine. Dar nu mi-a spus nimic. Atunci m-am enervat si am dat intr-o razmerita de colesterol si calorii cum nu s-a mai vazut demult la domiciliu. Unt, smantana, ou, faina, prajeala – you name it, I did it. Si a iesit o finete de blancheta de pui.
Ingrediente
800g piept de pui (cam 3 bucati) taiat in cuburi
50g unt
1 fir de praz – doar partea alba si verde deschis, taiata rondele
3 morcovi potriviti, curatati si taiati bastonase
2 tulpini de telina, tocate
3 pahare de apa
1 pahar de vin alb sec (eu aveam un soave italienesc)
1 cub supa de gaina
1 cub supa de legume
2 linguri faina alba cernuta
cateva fire de sofran spaniolesc
piper negru macinat
1 galbenus
200 ml smantana dulce pentru gatit (35% grasime)
sucul unei lamai
Intr-o cocotte de fonta (sau alta cratita cu fund gros), pune untul sa se topesca. Cand e incins, adauga cubuletele de pui ( in mai multe transe, fara sa le inghesui) si rumeneste-le usor.
Pune-le pe toate la loc in cratita, adauga faina si amesteca.
Toarna apa si vinul, apoi faramiteaza cuburile de supa. Adauga prazul, morcovul si telina. Amesteca din nou, adauga sofranul si asezoneaza cu piper.
Lasa sa mijoteze (cum ar zice frantzuzu’) cam o ora, amestecand din cand in cand, ca nu cumva sa se lipeasca de fund. Sosul va scadea si se va ingrosa.
Intr-un castron, bate smantana, galbenusul si sucul de lamaie. Adauga in cratita cu cateva minute inainte de a servi. Amesteca bine, ca sosul sa se omogenizeze. Garnitura poate fi orez simplu, fiert la aburi (asta iti va mai atenua si sentimentul de guilt caloric). Eu am mancat cu aceeasi pofta cu care am gatit – in fond si la urma urmei, a la guerre comme a la guerre!
11 Comments
Auuuuzi, am auzit eu cum ca e mai bine sa pui sofranul la sfarsit de tot ca isi pastreaza mai bine aroma si culoarea si ce-o mai fi. Pai, sa incercam zic, arata demential!
Bianca, la sfarsit de tot nu cred ca se poate, altfel nu are timp sa-si imprastie savoarea si culoarea in sos. Mie mi-a placut cum a iesit asa, dar promit sa experimentez cu varianta ta la alte retete. 🙂
hai ca viata fara colesterol e fada uneori 😀 [zise ea, in timp ce conopida fierbea linistit pe aragaz]
mie imi plac razmeritele de colesterol. gustul inainte de toate [zise hedonista din mine :D]
bravo, Margot! asa te vreau!
zazuza – daca scena din commentul tau reflecta realitatea, spune tu aici, te rog, in fatza colectivului: cit rezishti? Ca si eu incerc. Si chiar imi place conopida si multe alte legume. Dar ma plictisesc, naturelu imi cere carne, lenea ma impiedica sa mijotez leguminoase, care, ca sa fie manjabile, au nevoie de cu atit mai mult efort si timp decit carnea, pe care o pui pe gratar sau o arunci 2 ore in cuptor si gata.
vera, pai tocmai ce am zis ca viata fara colesterol e fada :D. conopida, desi reala, pe aragaz, era doar o autoironie, pentru ca nu, nu rezist, si asta se vede limpede pe blogul meu :D. e drept ca uneori fac pauze, si am zile numai de rontait vegetale, dar asta se petrece doar pentru ca imi plac prea mult hainele pe care le am, asa ca tin ochiul vulturesc spre a nu ma ingrasa 😀 :D. dar altfel, vorba jumatatii mele mai bune: sa imi zica nutritionistii ce vor ei, eu tot raman de parere ca friptura se face cel mai bine in untura de porc. deci vezi ce soi suntem 😀
m-am ingrasat 3 kilograme numai citind postul asta…
ouch, nu asta a fost intentia 🙂
Arata suuuuper, dar O ORA pe langa aragaz, cu aromele alea, as turba de pofta. Nu mai zic ca de plictiseala m-as cara pe Facebook si s-ar arde bietul pui, cu toate unsorile lui.
Am sa arat ‘jumatatii’ reteta asta, poate se sacrifica 😀
Nu te ingrijora, treaba cu o ora pe foc nu necesita prezenta continua – daca e cratita groasa si focul mic, poti sta pe Facebook cat vrei! si tu si jumatatea 🙂