‘Imi desenezi o printesa?’ Te strangeai langa ea, urmarind miscarea gratioasa a mainii, siguranta liniei. Cand se oprea, cu creionul in aer, iti tineai rasuflarea. De acolo incepea, uneori, povestea.
Degetele-desenatoare erau racoroase si goneau febra cu o alunecare subtire si calma, peste frunte. Cand te imbratisa, sufletul ei se lipea de sufletul tau, intrebandu-l, domolindu-l. Cu rasul, alb si larg ca aerul proaspat, te oprea din plans. Te ierta fara sa i-o ceri, te pedepsea drept si te asculta fara sa fie nevoie de cuvinte.
Profilul ei avea umbre de film fratuzesc – tristetea o facea si mai frumoasa. Tesaturile comune regaseau moliciune imbracand-o, iar parfumurile se parguiau pe linia eleganta a gatului. Pasul, cu tocuri inalte, avea o amprenta in acelasi timp elastica si princiara.
Umorul era spumos si inteligent, muscator la nevoie; capacitatea de autoderiziune – treaza si sincera. Circumspecta cu complimentele, nu le intorcea. Sfichiuia cu vorbe memorabile orice derapaj de maniere sau dovada de ingustime a mintii.
Nu stia sa scoata petele dificile de pe rufele albe – adora sa se murdareasca laolalta cu tine, cu tempera multicolora ori cu suc de visina zemoasa. Habar n-avea de tartine, insa te invata – fara teama de ridicol – cum sa dansezi menuetul, valsul, tangoul. Dormea ca o pisica, rasucita spre sine. Isi pierdea bijuteriile prin parcuri sau pe bulevarde si nu isi gasea niciodata cheile, in geanta frantuzeasca enorma.
Gatea din capriciu sau pentru prieteni. Manca dulceata cu lingura, direct din borcan. Broda frunze galbene pe panza turcoaz, picta pe ferestre si colectiona antichitati pentru frumusete, nu pentru valoare. Citea contagios, pana la ore tarzii, facandu-te sa astepti cu tremur ca sa ii poti smulge cartea abia terminata din mana. Asculta, surazand vag, muzici care plangeau. Vazuse Lumea si o povestea, cu spirit de observatie fin si curiozitate nestinsa. Fusese iubita si iubise, dincolo de Lume si de ea insasi.
Mi-e dor de ea. Am mare nevoie sa imi deseneze o printesa.
