Da, ştiu foarte bine că tot ceea ce vezi în jur este roz- roz – roz! Aerul, florile, chiar şi norişorii pufoşi, tot roz îi vezi. Roz şi foarte aproape de tine, mai ales când pluteşti printre ei, de atâta fericire, înaintea ZILEI CELEI MARI. Dar să nu deviem de la subiectul norişorilor roz. Pare că ei şi-au găsit întruchiparea în rochiile domnişoarelor tale de onoare. Adorabile, nu-i aşa? Ei bine, probabil că nu.

Revenind cu picioarele pe pământ, într-o atmosferă care conţine şi bej, gri sau bleu, eşti sigură că ai ales un model de rochie potrivit prietenelor care îţi vor sta alături, aşa cum ţi-au stat de atâtea ori, la bine şi la greu? Ştiu că este ziua TA cea mare şi totul trebuie să întregească felul în care ai visat TU nunta, dar asta nu înseamnă să îţi transformi prietenele în bomboane fondante. Fii calmă şi generoasă: gândeşte-te că sunt prietenele/rudele tale şi că îţi doreşti să arate cel puţin la fel de bine ca şi tine. Pe scurt, fii prietena lor adevărată, aşa cum ai fost întotdeauna. Nu un fel de tiran obsedat şi egocentric.

Pentru ca şi tu şi ele să fiţi la fel de împăcate (şi după nuntă!), invită-le la un pahar sau mai multe de prosecco (în cazul nostru, aşa a fost) şi pune la punct, împreună cu ele, un plan de atac în obţinerea look-ului perfect. Am zis bine plan de atac, pentru că – fiind vorba de mai multe persoane implicate – vei avea nevoie de ceva calm, un strop de autoritate şi de o precizie aproape militară, pentru ca lucrurile să se termine bine şi, mai ales, frumos.

O idee bună, care te va face să eviţi lacrimi şi frustrări, ar fi să rogi pe fiecare dintre domnişoarele de onoare să facă, de la inceput, o listă cu tipul de ţinute / materiale /culori / detalii pe care NU le-ar purta în nicio împrejurare. Asta va îngusta semnificativ aria de posibilităţi şi va elimina din start anumite conflicte inutile.

Planificare

Dacă ai mai multe domnişoare de onoare, vei fi tentată să alegi un material şi o culoare pentru toate, iar modelul să difere astfel încât să avantajeze silueta fiecăreia. Sună simplu, dar nu este.
Fiind vorba de persoane cu culori de păr/ ochi /ten şi personalităţi diferite, va trebui să te gândeşti la o nuanţă care să se potrivească tuturor. Evită culorile intense, electrice. Sunt dificile şi nu se potrivesc multora. Nuanţele elegante de bej – auriu, crem, gri perlă, roz pudrat / foarte pal şi de bleu-gri sunt de preferat. Îţi vor plăcea atât ţie, cât şi prietenelor tale, care nu se vor simţi ca o salată de fructe
Dacă ceea ce cauţi este o nuanţă închisă, te poţi gândi la un gri metalic, la un bordeaux subtil sau chiar bleumarin.
Cercetând ce se mai poartă, am observat că unele mirese au ales imprimeuri grafice, îndrăzneţe. Niciodată, însă, animal print, sub niciun motiv! Şi – nu mai puţin important – nu uita că poţi apela la culori/nuanţe diferite, însă în acord între ele.

Organizare

E timpul să începi să colinzi magazinele pentru alegerea unuia sau mai multor materiale în culoarea dorită. Saten, tafta sau mătase – toate scot culoarea în evidenţă şi se aşează frumos pe aproape orice siluetă. Dacă nunta are loc iarna, poţi opta chiar şi pentru catifea fluidă, dar atunci trebuie să ai grijă la modelul rochiilor – e un pic mai pretenţioasă la croit.
Aşa cum s-a întâmplat in cazul domnişoarelor mele de onoare, o suprapunere inteligentă de straturi şi texturi diferite poate fi de mare efect.

Punere în aplicare

Acum e timpul ca domnişoarele de onoare să îşi ascută simţul autocritic, pentru a alege modele de rochii care să le ascundă defectele si sale puna in valoare calitatile. Te poţi sfătui cu ele, uitându-vă împreună prin reviste, pentru a găsi idei originale şi tipare frumoase. Te poţi consulta, împreună cu ele, cu designerul sau atelierul care se ocupă de respectivele ţinute. În principiu, lungimea până la genunchi avantajează majoritatea persoanelor. Şi nici nu transformă domnişoarele de onoare în nişte hostesses picante. Chiar şi aşa, va trebui să ţii cont de conformaţia fiecăreia: alege o rochie scurtă pentru cea cu picioare frumoase, nu pentru cea scundă ori mai plinuţă, sau un decolteu atrăgător pentru cea mai voluptoasă dintre voi. Şi pantalonii ori salopetele din materiale preţioase, fine, sunt o variantă cu mare potenţial.

Făcând investigaţii aprofundate online, am descoperit că există şi rochii multistyle pentru domnişoarele de onoare – cu o linie de bază comună, dar cu opţiuni diferite de a fi purtate: pot fi înnodate pe un umăr, la ceafă, pot deveni asimetrice, pot fi scurtate ori lungite, după cum e nevoie. Pe scurt, pot fi personalizate.

Domnişoarele mele de onoare, femei frumoase, mature şi cu capul pe umeri, ştiau deja – din experienţă – ce le place şi ce li se potriveşte. Nu întâmplător, creatoarele ţinutelor (cărora profit să le mulţumesc încă o dată, cu acest prilej) ne cunoşteau bine, pe noi toate, cu gusturile şi preferinţele noastre. Nu e de mirare că am avut nişte brides maids SU-PER-BE!

Detalii (uneori esenţiale)

Impresia de unitate poate fi obţinută şi prin detalii, cum ar fi aceeasi poşetă plic, aceleaşi aplicaţii de mărgele sau paiete, aceiaşi pantofi, etc. În locul buchetului tradiţional, poţi gândi nişte brăţări din flori, în ton cu buchetul tău şi cu vestimentaţia domnişoarelor de onoare. Din nou, şi aici contează să fi deschisă sugestiilor şi să te asiguri că toate se vor simţi confortabil.
Dacă dai dovadă de flexibilitate, prietenele tale vor arăta extraordinar în aceste ţinute, pe care le vor putea purta, eventual, şi în alte ocazii. De aceea, nu exclude de pe lista variantele deux-pieces (top şi fustă sau pantaloni), ţinutele cu straturi suprapuse (o rochie furou simplă, din saten, poate fi folosită cu succes în alte combinaţii vestimentare).

Chestiuni dintre cele mai practice

Am lăsat aceste lucruri la final. Asta nu le face mai puţin importante, mai ales dacă ai un buget de respectat. Acţionează cu tact şi fă lucrurile clare de la început. Va fi mai bine aşa.
Decideţi asupra ţinutei domnişoarelor de onoare doar după ce tu ai ales schema de culori a nunţii şi rochia de mireasă. Stilul trebuie să fie acelaşi – clasic, modern sau vintage. Ca şi în cazul rochiei de mireasă, alegerea va ţine şi de locul şi anotimpul în care are loc nunta.
Timpul este şi el important: ţinutele trebuie să fie gata la timp, păstrând o rezervă pentru mici ajustări.
O problemă de care noi ne-am lovit (ar putea fi şi cazul tău): una dintre noi locuieşte la mare distanţă. Aşadar, alegerea ţinutei a însemnat atât un exerciţiu de imaginaţie (pentru ea – a trebuit să îşi imagineze materialele, texturile, croiala) şi o presiune logistică (s-a desfăşurat o corespondenţă îndelungată pe această temă, iar probele nu au putut avea loc până când ea nu a ajuns la faţa locului). Timpul, bunăvoinţa, bună organizare şi atenţia la detalii au făcut diferenţa, în acest caz.

Dacă vrei să fii sigură că nunta ta e un eveniment fericit şi pentru cele din jurul tău, repe: trebuie să dai dovadă de receptivitate, înţelegere şi multă deschidere în comunicare. Acceptă părerea domnişoarelor de onoare şi încearcă să te mai şi amuzi pe parcursul pregătirilor. Nu încerca să faci pe toată lumea fericită 100%, tot timpul. Nu vei reuşi! Explică-ţi viziunea cu calm şi cu umor, apoi roagă-ţi prietenele să te sprijine cu sinceritate, în spirit pozitiv.

Apoi relaxează-te, împreună cu ele, şi imaginaţi-vă ce poze frumoase vor rezulta: tu, într-unul dintre cele mai fericite momente ale vieţii, înconjurată de prietenele tale, la fel de elegante, emoţionate şi bucuroase ca şi tine.

IMG-194_ (2)

183

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.