Sunt şi zile din astea. Când un singur pai în plus rupe spinarea cămilei, ca să folosesc o expresie potrivită mood-ului general.

Zile în care eşti trist. Nu speriat, nu isteric, nu pus pe gânduri de răzbunări stupide şi de idioţenii de scris pe Facebook. Doar trist.

Zile în care eşti dezamăgit. De umanitate, de tine, de meschinăriile şi de aiurelile puţinilor care decid soarta multora.

Zile în care îţi vine să te uiţi, de dimineaţă până seara, la musicaluri – „Sunetul muzicii” ori „Mary Poppins”. Pentru că era mai simplu când  îţi trecea frica de tunete cu un ştrudel. Pentru că totul era mai limpede când bunii şi răii nu se amestecau unii cu alţii, când nu ştiai câte şi mai câte ştii acum, când să fii bun şi de oameni iubitor nu te transforma, în ochii altora, într-un fraier flower power condamnat la dispariţie de o evoluţie a terorii, a suspiciunii cultivate ca talent şi a violenţei ca stare de spirit.

Între altele, în zile din astea e bine să fii „mamă de familie”. Să vină ora prânzului şi – oricât de down ai fii – să se uite nişte oameni şi alte animăluţe la tine şi să facă binestiutul gest de miam-miam. Desigur, fiind o femeie modernă, fără mare chef de gătit şi dornică să fii lăsată în pace, ca să te lăfăi în propriul weltschmerz, vei începe prin a sugera nişte home delivery. Te vei folosi de tot felul de apropouri foarte transparente, de tipul „ce chef aş avea de o pizza!” sau „pe frigul ăsta, ar merge o supă din aia chinezească hot & sour„. Uneori va funcţiona. Alteori, nu. Deseori, nu. Pentru că ai făcut tâmpenia să îi înveţi că ştii să găteşti.

Însă, fiind totuşi femeia- modernă – fără – mare – chef – de – gătit (one must face facts, even under duress or under The Kitten Stare!), vei aplica planul B. Acest plan, pe care orice entitate de sex feminin ar face bine să îl aibă bine pus la punct, are următoarele etape: 1. evaluarea resurselor strategice. 2. simularea.

  • Evaluarea resurselor strategice presupune (wow, parcă scriu o teză de doctorat la Academia aia de Informaţii, ştiţi voi!) o incursiune în străfundurile congelatorului, acolo unde – spun legendele – se găsesc nebănuite rezerve de proteine, glucide şi lipide. În situaţia mea, expediţia pe tărâmul îngheţat al lui Samsung a produs următoarele: o plăcintă grecească cu brânză feta (de la Alfa), o pungă cu amestec de praz, morcov galben şi nap (de la Bonduelle), o casoletă cu cârnaţi (de la Metro) şi o pungă de cartofi cu usturoi Poelee du Sud-Ouest (de la Casino/Mega). Nu, acesta nu este un articol promoţional, este doar modul meu de a vă spune ce produse ca lumea am mai descoperit în ultima vreme, produse pe care le folosesc frecvent în bucătărie. Pe lângă cele enumerate, mi-am amintit şi de un borcan cu castraveţi în saramură, primit de la fratele meu, Marele Preot al Mâncării Bune din familia noastră.
  • Simularea este un proces complex. Înainte de toate şi, mai ales, înainte ca orice membru al familiei să îşi facă de treabă prin bucătărie, trebuie să îndepărtezi – cu viteza luminii, ambalajele care trădează originea ingredientelor tale. Nicio urmă de folie, casoletă sau pungă nu trebuie să rămână la vedere. Plăcinta, cârnaţii şi cartofii – urgent în cuptor. Legumele congelate – imediat în oală, cu apă caldă adăugată peste ele. La final, putina smantana dulce, sare, piper si trucul e complet. Apoi, ştergându-ţi mâinile pe prosopul de bucătărie, cu un glas uşor ostenit şi cu o privire de martiră recent dată jos din icoană, mergi în sufragerie şi spune, cu o blândeţe studiată: „Masa va fi gata în jumătate de oră!” Cu toate că nu meriţi, în secunda aceea este posibil să îţi apară o aureolă, sa se auda sunet de trâmbiţe, iar mulţimile de flămânzi să te privească cu adoraţie, de parcă tocmai ai fi terminat de înmulţit pâinile şi peştii.

Mai târziu, cu burta plină şi cu conştiinţa puţin, dar scuzabil încărcată, vei constata – filozofic – cât de puţin îi trebuie omului ca să fie fericit. Şi cât de uşor poţi şterge marile griji existenţiale cu o masă (improvizată) pentru familia ta.

P.S. Mica Felină Vigilentă mă roagă să vă transmit că pe ea nu am păcălit-o nicio secundă şi că e imposibil să fi gătit eu grăunţele alea maro, care semănau suspect de tare cu hrana ei cea de toate zilele. Poate apei din castronul verde să-i fi făcut ceva. Ceva greşit, evident, pentru că e sigură că de-aia a făcut pipi pe covoraşul din baie. Noroc că îi cresc ghearele pe care monstrul de veterinar i le-a tăiat acum o săptămână şi – va mai asigură Bestia Tărcată Microscopică – îmi va arăta ea în zilele care urmează ce e aia „terorism” şi „retaliation”!

 

1 Comment

Reply To Agnes Cancel Reply