incepe o toamna care muta stridentele verii

ca pe niste muraturi, in camara.

iubitule, hai sa privim,

e atata lumina rotunda afara,

in noapte mana ti-o poti scufunda

ca intr-o caldare plina cu vise,

iar fructele cad, in tempo gravitational

pe spetezele iernii, vesnic deschise,

se sfarseste un anotimp cu solul roscat,

presarat cu umbre de nori intr-o doara

si bat clopote-n dunga, undeva peste lac,

pentru cei ce se-abtin pan-acuma sa moara,

culorile marii s-au urcat pana-n cer

pe o scara facuta din sfoara de Luna,

vezi? se misca prin aer ascutite, simetrice aripi

peste granita toamnei – indecisa, stapana.

11 Comments

  1. sigur ca nu sunt sigur dar asa se cuvine azi. toate poeziile sunt de EL.
    chiar ma gandeam sa scriu si eu o poezie cu un pic de influente.. un tribut asa… hmm…

    • Zana Eficientei Reply

      piticule, hai sa-ti mai sau un hint – e scrisa de una care se pricepe doar la conopida. dintr-un volumas de acum vreo 15 ani. si postarea de azi n-are nici o legatura cu marele alb, pur si simplu am stat in gradina sa beau o tigara si mi-am adus aminte de ea.

      • simetrice aripi zici? dar ce? esti inginer? eram preciiis ca e poezia ta. fireste mi-am dat seama din prima clipa.

        • Zana Eficientei Reply

          gata! m-ai lecuit, nu mai pun poezii aici … pana data viitoare.:)

  2. Esti marfa Smarando!!
    Talentata, sensibila, multi-faceted….:)

    • Zana Eficientei Reply

      eeee, asa sunt io, o zana mai renascentista 🙂 🙂 🙂

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.