Ce pot face doua maini dibace cu o bucata de file de somon proaspat? Multe.  Si daca este posibil ca Ana sa aiba mere, este absolut sigur ca Zana avea aseara o portie de peste crud.  O portie nu prea mare, cam de 2 persoane.  Totul a inceput cu o solicitare de sashimi, aparuta in timpul unei reprize de cumparaturi la supermarket.  Pe drumul de costisa, ce ducea spre casa, Zana realiza ca ea personal nu are chef de sashimi, ci de un tartar de somon.  Asa ca isi sufleca manecile fermecate si pregati cele de mai jos.

Ingrediente

250 – 300g file de somon proaspat

Pentru sashimi

1 cutit foarte ascutit

wasabi

ghimbir murat

sos de soia + mirin (otet de orez) dupa gust

Pentru tartar de somon

acelasi cutit foarte bine ascutit

cateva felioare de ghimbir crud, tocate marunt

1 salota mica, tocata marunt

1 lingurita cu varf de capere

putin patrunjel proaspat, tocat

suc de lamaie

cateva picaturi de sos tabasco

sare de mare si piper negru, proaspat macinat

Inainte de toate, pune bucata de somon cam 25 minute la congelator – va fi mult mai usor de tocat si feliat. Scoate somonul din congelator si curata-l de piele, cu multa grija si cu cutitul cel bun.

Din portiunea mai groasa, taie cateva bucati pentru sashimi, apoi transeaza fiecare bucata in fasii subtirele, pe care le asezi frumos pe farfurie.  Serveste cu wasabi, ghimbir murat si cu un amestec de sos de soia si mirin (mie imi place mai acrisor, insa fiecare o poate lua pe gustate).

Toaca restul de file (cam 150g/portie) cat de marunt posibil, din cutit.  Adauga ghimbirul, salota, caperele si patrunjelul si amesteca foarte bine.  Potriveste, dupa gust, cu suc de lamaie (sau lime, daca ai), cateva picaturi de tabasco, sare si piper negru. Sucul de lamaie e cel mai important – el are rolul de a ‘coace’ carnea de somon  la moment, datorita acidului citric. Amesteca din nou, cu sarguinta.

Pentru prezentare, tartarul poate fi pus in boluri mici sau, pe o farfurie, intr-un inel cilindric din metal (special pentru astfel de operatiuni).  Dupa ce ai indesat bine tartarul in inel, da-l la frigider pentru vreo 10 minute – asta te va ajuta sa indepartezi inelul metalic cu usurinta.  Ridica cu grija inelul, scuturand usor, pentru a desprinde compozitia de peretii acestuia.  Vei capata un ‘turn’ frumos si decorativ.  Presara cateva fire de arpagic verde tocat, garniseste (daca vrei) cu felii de lamaie / lime si/sau cu frunze de salata.  Gata! Ai un hors d’oeuvre foarte prezentabil, perfect pentru mesele de sarbatoare.

2 Comments

    • Zana Eficientei Reply

      vino, da’ vezi cand ai avion, sa te asteptam la aterizare 🙂

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.