Recunosc cu mâna pe şorţul de bucătărie: când am citit / auzit de kale pentru prima oară, mi-am zis: „încă o ţăcăneală super sănătoasă, care zice ca vindecă toate bolile şi îţi promite să te facă centenar, după care se dovedeşte că frunzele alea conţineau cine ştie ce metal greu şi sunt de-a dreptul toxice”. În supermarket, m-am uitat la preţ şi prima impresie mi-a fost întărită de ceea ce am citit pe etichetă: vreo 3 frunzuliţe costau cât gramul de aur de 24K! Dar curiosity is my middle name, după cum pot confirma şi apropiaţii. Nu am rezistat. După o vreme, am cumpărat. Am gătit. Mi-a plăcut. M-am documentat. Mi-a plăcut şi mai tare. Pentru că? Pe scurt: Kale e o plantă cruciferă, din familie cu varză şi cu vechea mea obsesie, conopida! 🙂 Varietăţile cu frunza creaţă sunt cunoscute încă din Grecia secolului IV i.d.Hr. A fost una…
Am publicat reţeta asta acum ceva vreme, aici. Însă, dacă tot m-a apucat nostalgia grecească, am zis că poate nu v-ar fi de prisos, mai ales că se apropie Paştele. Klephtiko (kleftiko) înseamnă „în stilul klephţilor”, adică al luptătorilor greci din rezistenţa antiotomană. Klephţii ăştia se retrăseseră în munţi şi, de acolo, lansau atacuri îndrăzneţe împotriva ocupaţiei turceşti. Dacă tot trăiau în munţi, trebuiau să îşi dezvolte un stil culinar propriu, pentru că nu putea pregăti mâncarea (desori furată) în vetre deschise, din care ieşea fum. Aşa că puneau carnea şi legumele în vase de lut, care se aşezau – la rândul lor – în cuptoare îngropate şi acoperite cu pământ. Cu reţeta asta, rezultă carne de miel care se topeşte în gură, caşcaval topit delicios, cartofi pufoşi şi un sos excelent cu vin alb şi arome de usturoi, ceapă, ardei copţi şi roşie zemoasă. Irezistibil de haiducesc şi de grecesc! Ingrediente…
Bucurestiul este, veti fi de acord cu mine, un oras care te poate umple de nervi. Il adoram, il pozam, il populam cu amintirile noastre, il traim, dar ne mananca zilele. In ultima vreme, imi petrec o buna parte din zi in masina, fataindu-ma de colo colo. Asa ca am devenit hipersensibila, alergica chiar, la treaba asta cu politistii care sunt ni vu ni connu pana cand nu apare o coloana oficiala. Sau pana cand nu da interesul national ordin sa puna de niste teancuri de amenzi. OK, politia romana s-a slefuit, a capatat o fata mai amabila si mai profi, nu mai e o trauma interactiunea cu un agent de circulatie. Pot recunoaste ca – de cele mai multe ori – respectivul agent are dreptate atunci cand te opreste. Ar fi si ciudat sa nu fie asa in capitala tarii unde nicio regula nu e regula, ci doar rezon…
Dupa cateva zile improvizatii pe genunchi (deh, criza de timp!), publicul fomist din casa incepuse sa scandeze: su-pa! su-pa!su-pa! Frigiderul era cam gol, pe la piata nu mai ajunsesem de ceva timp, asa ca am ravasit congelatorul si am gasit ce gasesc intotdeauna pe fundul vreunui sertar: mazare congelata. In gradina de ierburi menta isi face de cap ( sfatul meu: daca plantati menta, faceti-o fie intr-un ghiveci, fie intr-un container ingropat, altfel nu mai scapati de ea), asa ca am profitat de ocazie si am pus de-o supa cu … mazare si menta, bineinteles! Ingrediente 2 cartofi potriviti, curatati si taiati cuburi 1 legatura de ceapa verde, tocata 1 catel de usturoi, usor zdrobit 1 litru supa limpede de pui sau de legume (ok, da, tot cu niste cuburi + apa m-am descurcat si de data asta) 250g boabe de mazare (congelata, daca nu e de-aia proaspata, mult mai…
Sunt nenumarate motive pentru care ti-ai putea dori sa pregatesti o supa-crema de legume. E posibil sa ai copii mofturosi si sa nu stii cum sa faci sa le mai dai sa manance si ceva verdeturi. Poate ca ai decis sa tii post sau incerci cateva zile de regim vegetarian. Ti-ai scos o masea si dentistul iti recomanda sa papi cu paiul o zi–doua – e si asta un motiv. Deprimata de troienele de afara, inexplicabil zgribulita la cele 22 grade Celsius din casa, m-am hotarat sa pun de-o supa. De frig. De-aia m-am hotarat. Uite ce-a iesit. Ingrediente 1 ceapa, curatata, taiata in bucati (nu te obosi cu tocatul artizanal, ca tot o macelareste blender-ul) 3 – 4 cartofi potriviti, curatati si taiati in cuburi 500g mix de legume congelate (mie mi s-a intamplat sa am prin congelator o punga cu un amestec de morcov, praz, dovlecel, porumb, conopida…