Am pregătit supa asta de vreo trei ori deja, din momentul în care am descoperit rețeta. E simplă, e rapidă și foarte aromată, iar mie îmi place la nebunie! Ingrediente 1 lingură ulei de cocos1 ceapă mică, tocată mărunt2 căței de usturoi zdrobiți cu lama cuțitului și tocați mărunt1 lingură ghimbir proaspăt, ras sau tocat mărunt1 cutie de 400g năut – boabele scurse, spălate sub jet de apă rece1 lingură de praf curry1 vârf de linguriță de fulgi de chilli (sau mai puțin, în funcție de cât de iute vrei să iasă supa)1 cutie de 400 ml lapte de cocos1 cană de supă limpede de legume (sau de pui, dar atunci supa nu mai este – în mod evident – de post)1 lingură sirop de arțar1 lingură suc de lămâie verde (lime)pătrunjel, coriandru sau mentă proaspătă, tocată Mod de preparare Încinge la foc potrivit o oală cu fundul gros. Adaugă…
Dintr-o confuzie de eroare, cum ar spune anumiţi posesori de doctorate, m-am trezit cu o varză chinezească, numită şi Napa cabbage, în frigider. După cum puteţi observa din mai multe postări ale acestui blog, în frigiderul meu (în special în sertarul pentru legume), se întâmplă lucruri bizare, asupra cărora pare că nu am niciun control. Aşa este. Respectivul sertar este teritoriu al misterelor, vă jur. Acolo apar şi de acolo dispar tot felul de vegetale cu care nu am nimic de-a face. Mai puţin faptul că nu îmi fac listă atunci când merg la cumpărături. Şi iată una dintre urmările dramatice ale acestui obicei deplorabil: varză chinezească. Pusă în faţa evidenţei şi pătrunsă de fiorul responsabilităţii civice (voi ştiţi câte tone de mâncare aruncăm, anual, la gunoi? nici eu, dar prea multe), am decis să nu ignor, aşa cum fac de obicei, existenţa respectivei crucifere, ci să mi-o asum. Şi…
Într-o zi, stăteam eu şi mă zgâiam în sertarul cu verdeţuri al frigiderului. Şi – what else is new? – cum stăteam eu aşa cugetânda, am realizat că am prea multă ţelină tijă. Ditamai căpăţâna verde, proaspătă şi parfumată. Acum, ţelina asta e vegetală cu dichis, are aromă puternică şi nu o poţi arunca vraişte prin mâncăruri, că devine dominantă şi omoară orice altă pretenţie de gust. Nu îţi rămâne decât să o faci pe ea steaua spectacolului şi să îi pui reflectorul în ochii cei verzi. De unde şi reţeta care urmează, sănătoasă şi gustoasă. Ingrediente (pentru 2 porţii zdravene) 160g paste integrale (fusilli, în acest caz) 1 tijă de ţelină proaspătă + 20g frunze de ţelină 50g de migdale întregi 40g parmezan de calitate (bucată, nu rumeguş din ăla alb la pungă) 1 lingură de migdale feliate sare piper negru, proaspăt măcinat ulei de măsline extravirgin Mod de…
Domnule, eu, când apare conopida cea nouă şi fragedă în piaţă, sunt cuprinsă de o inexplicabilă folie. Tot cumpăr conopidă şi o tot gătesc, timp de vreo săptămână. După asta, uit de respectiva cruciferă până spre toamnă, când cad, din nou, în aceeaşi patimă de 7 zile. M-am întrebat ce o fi chestia asta – singura explicaţie străvezie pe care o găsesc stă într-o întâmplare din vremea când eram gravidă. Era în mai 1989, iar eu aveam dimensiunile unei mici fregate şi mă bălăbăneam ca o raţă printre tarabele din Piaţa Amzei. Ce să vezi? O ţărancă vindea conopidă. Coada la taraba ei ca la Maglavit. Mă aşez printre ultimii şi cei mai lipsiţi de speranţă codaşi (codieri? codaci?). Ţăranca cea vârstnică mă vede, zâmbeşte, se apleacă şi scoate de sub tejghea cea mai mare, albă şi frumoasa conopidă din Sud Estul Europei comuniste. Zice: „Fetiţo, nu mai sta la…
Când eram mică, „sparanghelul” era un fel de chestiune mitică, de graal culinar. În capul meu de copil, suna la fel cu „arhanghelul”. Apărea episodic şi însoţit de oftaturi nostalgice în povestirile bunică-mii despre „cum trăiam noi la Caracal ca la Viena şi veneau delicatesele ca apa pe Dunăre” şi în amintirile părinţilor mei de prin restaurante franţuzeşti. De când sparanghelul e peste tot şi se declina în alb şi în verde, îl cumpăr şi îl gătesc cu regularitate. în special în sezon. Cel mai frecvent (după cum se vede şi din alte reţete de pe blog), îl fierb la aburi şi îl mâncăm cu unt şi lămâie. Dar e al naibii de bun şi în quiche-uri ori pe grătar. De data aceasta, făcând un inventar al achizitiilor rătăcite prin străfundurile frigiderului, am colectat o legătură de sparanghel verde şi o cutie cu roşii uscate. A ieşit ce a ieşit,…
Remuscarile sunt lucru mare. Cine m-o fi pus sa mananc aproape continuu pentru vreo 2 zile si 2 nopti? Cine m-a trimis seara in camara, pentru inca o feliuta de cozonac? Cine naiba a pus in frigider atata haleala? Toate acestea rostite cu glas mic si tremurat si cu ochii atintiti in infioratoarele cifre de pe cantar. Presupun ca stiti voi despre ce vorbesc. La remuscari se adauga, fireste, si MARILE rezolutii de inceput de an. Nu mai fac aia, nu mai dreg ailalta, ba ma apuca de facut contrariul a ceea ce faceam pana acum. Pe bune, chiar nu ne plictisim niciodata de treaba asta cu angajamentele aiuristice din primele clipe ale lui ianuarie? In cazul meu, ma apuc – ca in fiecare an de vreo zece ani incoace – sa mananc dietetic ori vegetarian. Dupa vreo trei luni de stradanii, revin la regimul meu alimentar normal, un regim…