Nici una, cel putin deocamdata. Poate ca gena de soacra mare incepe sa se activeze in jurul acestei varste. Sau poate ca ma atrage nebunia formelor create din zahar, excentricitatea si deseori kitsch-ul suprem pe care il pot atinge astfel de constructii. Oricum, de ceva timp incoace ma tot documentez in acest sens si tin mortis sa va pun si pe voi la curent cu descoperirile mele.
In primul rand putina istorie. Se pare ca distractia a debutat pe timpul romanilor. Mai intai, mirele rupea deasupra capului miresei un fel de turta din cereale si zahar, in timp ce musafirele necasatorite se tarau pe jos, pentru a prinde macar o frimitura din aceasta delicatesa. Ulterior, aruncatul cu frimituri s-a transformat in cel mai enervant obicei de nunta – aruncatul cu boabe de orez. In Evul Mediu, musafirii erau poftiti sa vina cu prajitura de acasa. Toate prajiturelele astfel adunate erau stivuite intr-un fel de gramada organizata, stramoasa tortului cu etaj din zilele noastre. Mirele si mireasa se pupau peste prajituri, ca sa aiba noroc,sanatate si copii multi. In Anglia secolului 16, devine extrem de populara o ‘placinta a miresei’, umpluta cu tot felul de ingrediente: carne de oaie, rinichi, stridii – ma rog, ce aveau si oamenii prin casa. Nu trebuia sa lipseasca un inel de sticla, pe care se bateau toate domnisoarele de onoare – care il gasea, urma la maritis. Incet-incet, tortul de nunta incepe sa se apropie de forma generica de astazi – albul fiind culoarea traditionala, evident legata de puritatea miresei, dar si de solvabilitatea tatalui acesteia (zaharul de calitate era un ingredient scump).
In al doilea rand, ceva geografie. In afara de binecunoscutele constructii mai mult sau mai putin etajate si pavoazate , torturile de nunta arata diferit pe meridianele lumii. In Franta, avem spectaculosul ‘croquembouche‘ , o constructie conica din gogosele de choux umplute cu crema de vanilie, imbracate in caramel si decorate cu migdale, flori sau panglici din zahar. In Luxemburg si Germania, treaba devine, ca de obicei, foarte tehnica. Traditionamul ‘baumkuchen‘ (sau ‘prajitura-copac’) este, de fapt, un imenskurtoskalasc pregatit intr-un cuptor special si acoperit cu gem si ciocolata. La greci, in afara de multicolorele koufetta (migdale trase in zahar), se vor servi prajituri din aluat de cozonac, acoperite cu miere si dulceata de gutui. Norvegienii prefera o Kransekake din inele de aluat stivuite si decorate cu zahar, albus si migdale, in timp ce suedezii din Scania se innebunesc dupa (nu radeti!) Spettkaka, un aluat de faina de cartofi, oua si zahar, copt in forma unui clopot crocant si foarte fragil, care se taie cu un fel de fierastrau. Cat despre torturile de nunta orientale, asa cum ne asteptam, sunt abracadabdrante, multicolore si foarte sclipicioase, scuipand fum si artificii.
Fiindca a venit vorba de chestii fistichii, constat ca nu mai exista nici un fel de limite in a obtine exact tortul pe care il doresti (si pe care il meriti, as adauga 🙂 ). Vrei un tort pentru care trebuie sa faci credit la banca? Poftim. Ti se pare o aiureala sa dai o caruta de bani pentru o prajitura? Poti opta pentru un pseudo-tort din polistiren, cu o singura felie ‘comestibila’ (invitatii vor manca dintr-un tort mult mai simplu si mai ieftin, transat pe sest la bucatarie). Torturi inspirate din jocuri pe computer, figurine (cake toppers) care de care mai excentrice sau chiar o replica in marime naturala a propriei tale persoane – dupa cum spuneam mai sus, nimic nu e imposibil!
In cele din urma, a venit momentul sa va povestesc si despre preferintele mele. Le gasiti aici, aici si aici. In plus, imi plac la nebunie gramezile multicolore de cupcakes, care inlocuiesc cu mare succes tortul traditional.
Fotografii: dhbphotography, emmanslayer, Ben Harris-Roxas
