Dintr-o confuzie de eroare, cum ar spune anumiţi posesori de doctorate, m-am trezit cu o varză chinezească, numită şi Napa cabbage, în frigider. După cum puteţi observa din mai multe postări ale acestui blog, în frigiderul meu (în special în sertarul pentru legume), se întâmplă lucruri bizare, asupra cărora pare că nu am niciun control. Aşa este. Respectivul sertar este teritoriu al misterelor, vă jur. Acolo apar şi de acolo dispar tot felul de vegetale cu care nu am nimic de-a face. Mai puţin faptul că nu îmi fac listă atunci când merg la cumpărături. Şi iată una dintre urmările dramatice ale acestui obicei deplorabil: varză chinezească. Pusă în faţa evidenţei şi pătrunsă de fiorul responsabilităţii civice (voi ştiţi câte tone de mâncare aruncăm, anual, la gunoi? nici eu, dar prea multe), am decis să nu ignor, aşa cum fac de obicei, existenţa respectivei crucifere, ci să mi-o asum. Şi să o consum.

Ingrediente

1 varză chinezească, curăţată de cotor şi tăiată în bucăţi de câţiva centimetri
3 linguri ulei vegetal
3 căţei de usturoi, feliaţi
1 bucată de ghimbir proaspăt, cam de 3cm, curăţat şi tăiat julienne
1/4 cană cu apă
11/2 linguriţă amidon de porumb
1/4 ceaşcă sos de soia
1 legătură de ceapă verde, tăiată mărunt
1 linguriţă oţet de orez
1/2 linguriţă fulgi de chili

Mod de preparare

1. Într-un wok sau tigaie încăpătoare şi adâncă, pune la încins o lingură de ulei vegetal. Când uleiul e foarte încins, adaugă jumătate din varză tăiată în bucăţi. Căleşte-o, cam 3 minute, amestecând continuu, până când frunzele încep să se coloreze. Scoate din tigaie. Adaugă încă o lingură de ulei vegetal şi repetă figura, cu restul de varză chinezească. Scoate-o şi pe aceasta din tigaie.
2. Pune în wok cea de-a treia lingură de ulei vegetal, căleşte usturoiul şi ghimbirul, amestecând în permanenţă, timp de 1 minut.
3. Într-o ceaşcă, amestecă apa cu amidonul de porumb, până când acesta este complet dizolvat.
4. Pune sosul de soia peste usturoiul cu ghimbir din tigaie. Adaugă apă cu amidon de porumb şi amestecă bine.
5. Pune din nou bucăţile de varză rumenite în tigaie, amestecă să se acopere cu sos. Presară fulgii de chili, amestecă din nou, Lasă să fiarbă, la foc mic, cam 5 minute, până când varză e pătrunsă.
6. Ia tigaia de pe foc, adaugă ceapa verde tocată şi oţetul de orez. Serveşte cu orez fiert la abur.

img_0307-1632-x-1224

img_0314

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.