Pentru ca perioada vacantelor e deja aici si pentru ca am decis, in sfarsit, sa imi fac ordine prin computer, azi aveti parte de un ‘remember Tuscany’ – un text mai vechi,  pe care l-am publicat mai demult intr-un supliment life& style. Bonus: cateva poze deplorabile, facute cu vechiul meu telefon mobil si cateva link-uri utile.

Coline dulci, acoperite cu măslini şi hectare întregi de vie; abaţii şi sate medievale pe care le descoperi din greşeală; galerii de arta, muzee şi catedrale pentru care nu ţi-ar ajunge o viaţă; vile roşiatice încadrate de pini care înţeapă cerul perfect albastru; un univers gastronomic parfumat cu rozmarin şi salvie; toate acestea şi multe altele construiesc, ca pe un vitraliu,Toscana.

Asta este Toscana pentru tine, cel ce te pregăteşti să o străbaţi întâia oară: un clişeu turistic, o broşură frumos ilustrată, promisiunea unei vacanţe leneşe la soare.  Turist versat, în acest secol lipsit de revelaţii, pleci înarmat cu tot harnaşamentul de rigoare: ghiduri savante, hărţi şi aparate sofisticate, în care să îţi stivuieşti electronic amintirile.  Nimic însă nu te va putea pregăti cu adevarat pentru Toscana!

Dacă vrei să o vezi în toată strălucirea, nu îndrăzni cumva să poposeşti în vreun hotel anost de prin oraşele mari, ci alege una din miile de vile sau pensiuni care îi împânzesc culmile şi văile.  Cu zidurile din piatră, pardoselile de terracotta şi camerele răcoroase, frumos mobilate, doar acestea îţi vor da adevăratul feelingal locului.

Odată ce ţi-ai stabilit tabăra de bază, poţi începe să explorezi.  Ia-o încet, fără grabă.  Alege o destinaţie consacrata, cum ar fi San Gimignano şi ale sale faimoase turnuri. 72 in perioada lor de glorie, turnurile au fost construite începând cu 1150 de către nobilii locali, ca simbol al statusului, dar şi  ca poziţii defensive .  Astăzi se păstrează numai 15, înălţându-se semeţ, ca într-un fel de “Manhattan medieval”.  În cele două pieţe centrale, Piazza del Duomo si Piazza della Cisterna,  te vei putea opri să respiri istoria, să mănânci cea mai buna îngheţată sau să scotoceşti prin multele magazine de artă, de meşteşuguri sau antichităţi.

Într-un crescendo cultural, poţi continua cu Pisa.  Unde, evident, vei dori sa vezi faimosul Turn.  Amplasată în Campo dei Miracoli, silueta sa înclinată este înconjurată de alte câteva “piese de rezistenţă”: Domul, cu frescele lui Andrea del Sarto si Giovanni Pisano, Baptisteriul cu sculpturile lui Nicola Pisano şi cimitirul Camposanto, care – înainte de a fi lovit de bombe incendiare în cel de-al doilea Război Mondial – era considerat unul dintre cele mai nepreţuite monumente ale Italiei.

Ia apoi o “pauză” şi descoperă micile bijuterii medievale, presărate pe colinele din sudul Florenţei. De exemplu, Montefioralle – un sat perfect conservat, în apropiere de Greve in Chianti.  Străduţe microscopice, intrări secrete îngropate în verdeaţă, uşi grele din lemn, lângă care se mai zăresc încă belciugele din metal de care erau legaţi caii – toate te vor transporta în timpurile străvechi.   Şi dacă tot eşti în inima ţinutului Chianti, ia-ţi timpul şi poposeşte cel puţin într-una dintre nenumăratele enoteca, pentru a degusta vinurile zonei.  Sau alege cel mai bun ulei de masline.

Pentru Florenţa, rezervă-ţi cel puţin 3 zile.  Altfel, tot ce vei căpăta este un fel de “promo”, care te va lăsa năuc şi extenuat.  Oraşul e aglomerat, distanţele de parcurs cu piciorul destul de lungi, iar cozile pentru bilete, interminabile.  Un sfat calduros: dacă nu faci parte dintr-un grup organizat, caută numărul de telefon al muzeelor pe care vrei să le vezi şi sună cu o zi înainte pentru a-ţi rezerva bilete.  Bucură-te de apus pe Ponte Vecchio sau în Giardino di Boboli, reciteşte “Agonie si Extaz” pe treptele Galeriei Uffizi, reculege-te în faţa mormintelor lui Michelangelo şi Galileo Galilei de la Santa Croce, urmează-l pe Dante în nesfârşita lui căutare a lui Beatrice sau, pur şi simplu, trăieşte oraşul, cu forţa şi desăvârşirea lui, alături de miile de anonimi.  Da, e mare înghesuială în Florenţa şi da, e deseori obositor, dar te vei simţi incredibil de important ca om, cetăţean al civilizaţiei care a creat acesta magnificenza.

Revino, apoi, pe coline şi bucură-te de gastronomia locală, în micile osteria, care te vor cuceri cu meniurile lor incredibil de elaborate.  Ce zici de fiori di zucca farciti ai pesci d’aqua dolce (flori de dovlecel umplute cu peste de apa dulce), urmate de tagliatelle al farro con scampi e lamelle di capesante al profumo di limone( tagliatelle cu creveti si scoici Saint-Jacques parfumate cu lamiie), iar la desert de un tortino fondente di Toscano Black ai petali di rosa(tort fondant cu ciocolata si petale de trandafir) ?  Pe toate le poţi degusta laOsteria di Passignano, cocoţată undeva pe dealurile din Chianti.  Alteori, poţi prefera bucătăria mai simplă, ţărănească a acestor mangiofagioli, cum afectuos sunt botezaţi florentinii de către conaţionalii lor: supele de legume ribollita sauaqua-cotta, consistentul bistecca alla fiorentina şi delicioasele panforte sautorta della nonna.

Daca te intereseaza istoria veche, poţi face un tur al ruinelor etrusce de la Arezzo, Volterra, Chiusi si Grosetto.  Pentru iubitorii de artă religioasă, Toscana ascunde adevărate comori, cum ar fi abaţiile Monte Oliveto Maggiore, San Galgano si Sant’Antimo.  Iar dacă te preocupă chestiuni mult mai pământene, cum ar fi ultimele creaţii ale designerilor italieni, îţi vei satisface dorinţele fie pe eleganta Via de’Tuornabuoni din Florenţa, fie în discretele şi convenabilele designer outlets presărate în zona Incisa, în apropierea autostrăzii ce duce de la Florenţa la Roma.

Aşadar, o vacanţă în Toscana are de toate şi poate de aceea, la plecare, despărţindu-te cu greu de dealurile ei insorite, de oraşele magnifice, de oamenii ei extraordinari şi de cele un milion de lucruri pe care nu ai apucat să le vezi, îţi vei face aceeaşi promisiune pe care ne-o facem noi toţi: voi reveni.

 

Write A Comment