Tag

reteta usoara

Browsing

Pentru că astăzi e o zi în care robotim şi ne foim cu toţii, am să mă abţin de la povestirile şi pildele uzuale şi am să vă pun aici una dintre cele mai reuşite şi uşoare reţete cu miel pe care am încercat-o în ultima vreme. Ingrediente 750g carne de miel tăiată în cuburi (eu am pus şi vreo 2 bucăţi de gât de miel, plus câteva coaste) 2 linguri făină albă 1 linguriţă muştar pulbere 1 linguriţă piper negru proaspăt măcinat 2 linguri ulei de măsline sau alt ulei vegetal 1ceapa potrivită, tăiată în bucăţi mari 1 legătură de ceapă verde, tăiată în bucăţi mari 4 morcovi potriviţi, curăţaţi şi tăiaţi în beţişoare 1 pahar de vin alb 600 ml supă limpede de vită 2 linguri zdravene de muştar de Dijon 1 legătură de tarhon proaspăt, tocată mare sare, piper negru proaspăt măcinat – după gust Mod de…

Poate că aşa se întâmplă şi la voi acasă: atunci când fac o pască, toată lumea se bate pe umplutură. Mă rog, sunt şi reţete care fac excepţie, însă – de cele mai multe ori – masa se încheie cu cucoane la dietă (care îşi amintesc brusc câte calorii n-aveau voie să mănânce) şi copii mofturoşi („mamiiii, mie nu îmi place pâinea ahahahahasta!”) care lăsa în farfurie bunătate de crustă. În plus, recunosc sincer că sufăr de sindromul cozonacului de bunică. Nu au existat, nu există şi nu vor exista cozonaci cum erau cei ai bunicii mele materne. Punct. Legendarii cozonaci erau frământaţi cel puţin două ore, cu tot cu pauze de tras sufletul, erau galbeni, pufoşi, cu o umplutură pentru care am făcut fixaţie (miez de nucă dat prin maşină, frumos caramelizat împreună cu zahărul, totul stropit cu rom). „Ando, când frămânţi cozonacii, trebuie să curgă apă din pod!”,…

Mai ţineţi minte cum arătau meniurile sărbătorilor noastre în vremuri comuniste? Cum improvizau mamele şi bunicile tot felul de gustări din ce nu aveau? Îmi amintesc si acum gustul pastei de sardine frecate cu unt, sare de lămâie şi pătrunjel tocat mărunt. Sau felul în care se înmulţea bucăţica de telemea ori pumnul de măsline cu tot felul de adaosuri, ca să rezulte o cremă sărată şi tare de îţi spărgeai capul cu ea, pe care de-abia o puteai întinde pe felia de pâine. Coana mare, olteancă mărunţică şi neagră în cerul gurii, boieroaică scăpătată de Caracal, făcea întotdeauna scandal când se aşeza în capul mesei şi vedea aşa expoziţie de teribile străduinţe culinare. „Păi bine, mă Dico”, îi spunea ea bunică-mii, „în halul ăsta ajunserăm, de ne dai sărăciile astea de antreuri? Pe vremea meeeea, nici săpătorii de şanţuri nu mâncau aşa ceva. Aducea tac-tu mare cu şareta de…

Când eram mică, „sparanghelul” era un fel de chestiune mitică, de graal culinar. În capul meu de copil, suna la fel cu „arhanghelul”. Apărea episodic şi însoţit de oftaturi nostalgice în povestirile bunică-mii despre „cum trăiam noi la Caracal ca la Viena şi veneau delicatesele ca apa pe Dunăre” şi în amintirile părinţilor mei de prin restaurante franţuzeşti. De când sparanghelul e peste tot şi se declina în alb şi în verde, îl cumpăr şi îl gătesc cu regularitate. în special în sezon. Cel mai frecvent (după cum se vede şi din alte reţete de pe blog), îl fierb la aburi şi îl mâncăm cu unt şi lămâie. Dar e al naibii de bun şi în quiche-uri ori pe grătar. De data aceasta, făcând un inventar al achizitiilor rătăcite prin străfundurile frigiderului, am colectat o legătură de sparanghel verde şi o cutie cu roşii uscate. A ieşit ce a ieşit,…

Sunt un mare fan al prajtutilor cu mere – e suficientă o căutare pe blog şi îţi poţi da seama de acest lucru. Îmi plac în special cele acoperite cu un strat de caramel blond-auriu şi parfumat de combinaţia imbatabilă mere-unt-zahar. După tarte tatin, tort de mere şi alte variaţiuni pe aceeaşi temă, am decis să experimentez cu reţete noi. Am descoperit o reţetă care pare să fi fermecat de-a dreptul lumea bloggerilor culinari din Franţa. Iar ăştia nu sunt oameni care să se lase tulburaţi de orice fel de prăjitură. Ei sunt cei care au denumit-o „prăjitura invizibilă”, pentru că are atâtea mere, încât compoziţia pare pur şi simplu să dispară între ele. După ce am comparat vreo 3 – 4 propuneri, am ajuns la propriile mele concluzii şi iată ce a rezultat: acest tort de mere reinterpretat, cu feliile de fruct suprapuse într-un aluat uşor, acoperit cu ce…

Am mâncat, pentru prima oară, salata asta undeva pe culmile cretane de lângă Kissamos, la Taverna Meltemi (vom povesti altă dată, pe îndelete, despre ea). Era o căldură cumplită, cred că temperatura sărise binişor de 35 de grade Celsius, eram bătuţi în cap de soare, înfometaţi şi însetaţi după o zi de excursie şi de plajă pe nisipul roz de la Elafonisi – altă minune cretană despre care trebuie neapărat să mai vorbim. După multă apă plată, a urmat un pahar de vin alb uşor, cum sunt vinurile bune cretane şi minunea asta de salată – cu un sos cremos de muştar şi miere, cu măr verde, proaspăt şi crocant, cu avocado cremos şi puţină ţelină. Ce să mai discutăm – o grozavie! De atunci, mi-am tot repetat că ar trebui să o reproduc, însă scleroza lucrează, neabătută. Acum câteva zile, la o cină la care mi se părea că…

Vin musafiri la masă. Tu ştii chestia asta de vreo 3 zile şi totuşi… Totuşi îţi închipui că o forţă supranaturală te va salva din criza de timp pe care o declanşezi stând vreo patru ore în faţa computerului. Şi, în tot acest timp: umblând pe Facebook, scărpinând pisica (ca să nu scriu tâmpenii pe aici), pregătindu-te să îţi cumperi un parfum şi nişte pantofi online, răzgândindu-te de vreo 15 ori, citind vreo 10 reţete ale lui Jamie Oliver care nu au nicio legătură cu prânzul din ziua respectivă, căutând pe o hartă a Mexicului localitatea Guerrero (unde se fabrică, de către o cooperativă de femei, Mujeres de Xochistlahuaca, cea mai bună ciocolată, măcinată de mână, în combinaţie cu zahăr brun şi scorţişoară) şi altele asemenea. Va să zică, isterie maximă. Nervi vărsaţi gratuit pe cine îţi cade sub privire în aceste clipe demente. Căutare frenetică după ALTE reţete, care…

În mod tradiţional, se prepară în tăvi uriaşe de metal, purtate pe cap de vânzătorii ambulanţi din Ierusalim şi din întreg Orientul Mijlociu. Există variante pregătite cu tăieţei de kataif şi altele, mai moderne, care au un blat din firimituri de prăjitură.  Se mănâncă intodeauna călduţă, stropită din abundenţă cu sirop auriu şi parfumat, lângă o ceşcuţă de ceai de mentă sau de cafea pregătită la nisip. Iată, aşadar, eroina acestei postări, kodafa de Ierusalim. Ingrediente 200 – 250g couscous 500ml apă fierbinte 175g unt tăiat cubuleţe 1 ou, bătut un praf de sare 400g brânză ricotta sau brânză de vaci grasă, bine scursă 200g mozzarella, dată de răzătoare sau tocată mărunt coajă rasă de portocală 350 ml miere fire de şofran, de 2 – 3 ori cât apuci între degete un praf de scorţişoară 120ml apă 1 linguriţă apă de flori de portocal sau suc de lămâie 90g miez…

Vine postul. Bine-mi pare. Însă, enumerând în gând gătelile de post consacrate, m-am cam dezumflat. Iar pilaf sârbesc? Iar mâncare de ştevie/urzici/spanac? Şi am zis să fac o schimbare radicală: mâncare de post chinezească! Am căutat şi iar am căutat şi, pentru că altă kale n-am găsit, am făcut experimentat cu ciuperci cu ştevie, ghimbir şi sos de soia. (va să zică, nu aveam frunze de kale şi am folosit, în reţeta asta, ştevie neaoşă). INGREDIENTE 1 lingură de ulei de floarea soarelui 6 fire de ceapă verde, tocate – cozile păstrate pentru decorul final 4 fire de usturoi verde, tocate 1 ardei iute roşu, curăţat de coadă, fibrele albe şi seminţe, apoi tot mărunt tocat 1 bucată de ghimbir cam de 3 cm, curăţată de coajă şi tocată mărunt 350g ciuperci champignon brune, curăţate şi tăiate în patru 2 legături de ştevie, bine spălate, curăţate de cozile fibroase şi…