Hai sa va mai asasinez un pic cu broccoli-ul asta, ca nu degeaba e in top 10 al celor mai sanatoase vegetale.  Am facut ieri, pe inserate, o salata mama-mama, dupa reteta lu’ tata Jamie, usor ajustata.

Ingrediente

1 capatana de broccoli – buchetelele desprinse de pe tulpina principala, iar tulpina curatata de coaja si taiata in patru

2 linguri seminte de susan, putin prajite  – la foc mic si cu atentie, ca se ard repede

1 catel de usturoi baban, tocat marunt

2 linguri ulei de floarea soarelui

1 lingura ulei de susan

3 linguri de sos de soia

1 bucata de ghimbir- cat degetul mare, curatata de coaja si data pe razatoare

suc de lamaie, dupa gust

fulgi de chili, tot dupa gust

Fierbe broccoli-ul la aburi, cam 10 minunte, sa nu se faca praf.  Limpezeste-l imediat cu apa foarte rece, ca sa isi pastreze verdele intens.

Intre timp, intr-o tigaie, pune cele 2 tipuri de ulei la incins. Adauga usturoiul, da focul mai mic si lasa sa se caleasca pret de 1 – 2 minute.  Ai grija sa nu se arda, pentru ca devine amar.  Pune ghimbirul ras intr-o strecuratoare mica si preseaza, ca sa curga in tigaie tot sucul cel bun.  Amesteca, adauga sosul de soia plus fulgii de chili si mai lasa 1 minut pe foc, sa dea cateva clocote marunte.

Da deoparte si pune lamaie, cat iti place – trebuie sa obtii un sos in care saratul, iutele si acrul se echilibreaza.  Aseaza broccoli-ul intr-un castron. Toarna deasupra sosul si presara semintele de susan.  Amesteca usurel, ca sa nu sfarami buchetele cele verzi.  Serveste salata calduta, alaturi de un piept de pui la gratar – gata, ti-ai facut planul la mancat sanatos si gustos!

 

11 Comments

  1. daaaa, imi place mult (si) reteta asta!
    broccoli mi se pare o leguma foarte gustoasa, prietenoasa si haioasa.
    cu ciuful ala verde parca-i un personaj din desene animate 🙂

    • Zana Eficientei Reply

      eu m-am imprietenit cu el mai bine in ultimul an – de cand am decis sa gatesc mai multe legume si mai sanatoase

  2. pai da, ca orientala noastra cu masline si ceapa nu mai e buna. acum punem brocoli.
    maica-mea arunca cu strachina dupa tine….

  3. ia să-ncerc, că pînă acum n-am găsit nici o combinaţie în care să-mi placă brocoli 🙂

  4. bun bun! mie imi place broccoli mult, desi astia ai mei nici sa nu-l vada. cica e prea verde, auzi!

    • Zana Eficientei Reply

      ia incearca tu niste chiftelute din legume (in care strecori si broccoli) – sa vedem daca se prind. si daca se prind, le spui ca e patrunjel 🙂

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.