Author

Smaranda Vornicu

Browsing

Remuscarile sunt lucru mare.  Cine m-o fi pus sa mananc aproape continuu pentru vreo 2 zile si 2 nopti? Cine m-a trimis seara in camara, pentru inca o feliuta de cozonac? Cine naiba a pus in frigider atata haleala? Toate acestea rostite cu glas mic si tremurat si cu ochii atintiti in infioratoarele cifre de pe cantar.  Presupun ca stiti voi despre ce vorbesc. La remuscari se adauga, fireste, si MARILE  rezolutii de inceput de an.  Nu mai fac aia, nu mai dreg ailalta, ba ma apuca de facut contrariul a ceea ce faceam pana acum.  Pe bune, chiar nu ne plictisim niciodata de treaba asta cu angajamentele aiuristice din primele clipe ale lui ianuarie? In cazul meu, ma apuc – ca in fiecare an de vreo zece ani incoace – sa mananc dietetic ori vegetarian.  Dupa vreo trei luni de stradanii, revin la regimul meu alimentar normal, un regim…

Stiti momentele alea in care iti vine sa te bati singur pe umar, sa te feliciti si sa iti pupi mainile? Ei bine, asa a fost cu lintea asta.  Atunci cand am terminat sa o pregatesc, am mancat-o direct din cratita, cu lingura de lemn.  Si in tot timpul cat – plina de vinovatie – hapaiam ca un purcel voios, ma tot congratulam: ‘Da’ bine mai gatesti! Doamne, cat de buna e! Parfumata, picanta, fiarta exact cat trebuie!’ Noroc ca a aparut cineva, care m-a prins ca pe caprioara in bataia farurilor, murdara de sos in colturile gurii si cu lingura pregatita pentru inca un asalt, ca altfel ramaneau ailalti complet flamanzi. Ingrediente 1 cana de linte verde 2 morcovi, curatati si taiati in cubulete 1/2 telina, curatata si taiata in cubulete 1 radacina de patrunjel, curatata si taiata in cubulete 2 -3 linguri de ulei  – amestec floarea soarelui…

Sa o luam cu inceputul: bine v-am regasit! Dupa o lunga si agitata (pentru mine) pauza, am revenit si sper sa ma vedeti tot mai des pe aici de acum inainte.  Odata cu Craciunul, mi-am reluat indatoririle de Zana, indatoriri care insotesc perioada sarbatorilor de iarna.  Oricat de ostenita as fi fost, nu puteam sa las flamanzi asa multime de cetateni cu asteptari mari si burti care protestau zgomotos de foame. Voua celor rabdatori, care ati mai trecut pe la barlogul Zanei din cand in cand, voua celor pofticiosi, voua prietenilor acestui blog va spun din tot sufletul: Craciun fericit! Si acum, reteta care m-a readus pe drumul cel bun al bucatarelii: un cheesecake cu biscuiti Oreos! Ingrediente Pentru blat: 275g biscuiti Oreos, pisati marunt de tot 50g unt topit Pentru umplutura: 600g branza crema (Philadelphia) 250g zahar tos 300 ml smantana 1 baton de vanilie (taiat in lung, scoase…

In mod normal, toamna ar trebui sa fie un fel de inceput al sfarsitului, cel putin pentru fibra vegetala. Spun in mod normal, pentru ca toamna asta nu e normala.  E plina de un fel de exuberanta aurie,  de lumina primavaratica.  Am inceput sa adun castanele cazute pe strada,vreau sa umplu cu ele un bol.  Din mica gradina urbana, am recoltat ultimele rosii si ardei iuti, pe langa primele smochine coapte.  Ardeii sunt acum insirati la uscat. Pietele sunt pline cu toate cele de-ale muraturii, de-ale zacustii, de-ale bulionului.  Maine ma duc  sa ma bucur de toate culorile.  Pana atunci, fac o salata de conopida – picanta si aromata. Ingrediente 1 conopida potrivita, spalata, fiarta (eu arunc intotdeauna prima apa) 2 linguri ulei de masline 2 linguri suc de lamaie 2 linguri de otet de mere 1 lingurita coaja de lamaie rasa 2 linguri de capere 1 lingurita chilli 1…

Am uitat sa va povestesc despre noul nostru Weber.  Un ditamai gratarul, pe care incap de-a lungul si de-a latul, tot felul de chestii.  Merge pe gaz, se incalzeste tzak-pak si nu are nevoie nici sa sufli in el, nici sa il stropesti, nici sa il asisti in fiecare secunda.  Pana si eu – care am o problema  in relatie cu sursele de foc si caldura intensa – m-as incumeta sa il manuiesc. Langa detestata (asa cum am putut observa din comentariile cetatenilor) salata de fenicul cu portocala, au existat si alte elemente extrem de comestibile: o dorada si niste frigarui de creveti. Pentru dorada am pregatit o marinata din: ulei de masline, suc de lamaie, capere tocate si patrunjel verde tocat, plus un praf de piper negru macinat.  Am lasat pestele sa stea in sosul asta verde cam o ora inainte de a-l pune pe gratar. Crevetii au stat,…

Nu stiu exact de ce, insa feniculul nu e pe gustul multora.  Mie imi place la nebunie si incerc sa ii conving de calitatile lui pe cat mai multi dintre apropiati (am o banuiala ca sunt cativa care imi refuza politicos invitatiile la masa din acest motiv).  Am experimentat pe ei supa-crema de fenicul, tarta cu fenicul si ma pregatesc pentru placinta cu fenicul, pe care am gustat-o in Creta si pe care am intentia sa o reproduc cat mai curand. Pentru astazi, o salata cu fenicul – racoroasa, crocanta, usoara si usor de pregatit.  Ia feniculul, neamule! Ingrediente 1/4 capatana de salata iceberg, taiata in fasii 1 radacina de fenicul, curatata si taiata in fasii subtiri 1 portocala, curatata si taiata in segmente (intrati pe YouTube, scrieti „cutting segments from an orange” si va alegeti voi filmuletul preferat) 1/2 ceapa rosie, curatata si taiata in feliute suc de lamaie,…

Ieri a fost luna plina – rotunda ca o oala mare, cu ciorba dreasa cu smantana.  Cel putin asa mi s-a parut mie, care ma aflam in plin proces de productie.  Am reusit sa ii trag cateva poze de pe terasa si m-am intors la ale mele. In timp ce invarteam in cratita, filozofam.  Ce ti-e si cu viata asta, domnule! Cum trece ea pe langa tine.  Pui ceva in cuptorul cu microunde, apesi vreo doua butoane – nici n-ai terminat bine si ‘ping!, au si trecut doua minute din viata ta.  Cat sa incalzesti o farfurie cu ciorba. Noroc cu luna asta care se zarea pe fereastra bucatariei. Alea doua minute au fost bine cheltuite: m-am uitat la ea si m-am minunat. Dar sa revenim la chestiuni mai pamantene, cum ar fi ciorba asta de fasole verde a la maniere de Radu Anton Roman.  Cu retetele domniei-sale, am o…

Aceasta nu este o postare promotionala, este o declaratie de dragoste. Dupa o lunga si grea suferinta, aventura mea chinuita cu Sony Vaio a ajuns la final.  E adevarat, de ceva vreme lucrurile nu mai mergeau intre noi.  Eu ma exprimam intr-un mod absolut inexprimabil la adresa lui.  El mormaia in continuu din cooler si facea nenumarate fasoane pana sa execute ce ii ceream.   In modul cel mai amiabil posibil, am decis sa ne despartim.  Noroc ca imi facusem un backup – cine stie ce tambalau iesea la partaj! De ieri, imi impart viata cu alt japonez.  Asta e, n-am ce-i face, it was love at first sight.  E delicat, subtirel si iute ca fulgerul.  Nu stie cum sa imi faca pe voie.  Ma rog, nu intru in detalii: sunt fericita! Atat de fericita incat am facut o placinta cu carne.  Si am ales o reteta la care tanjeam…

All hands on deck! Toata familia face paste.  Cu mic, cu mare – am pus mana pe parmezan si i-am dat bataie. Intai, fiul meu ne-a pregatit o pasta bake, cu farfalle din cele cu dovleac si morcov.  Ca orice mama care se respecta, nu m-am abtinut de la comentariile corespunzatoare.  Cand s-a apucat de sos, am inceput cu ‘O fi bine sa pui atata vin?’, ‘Nu ti se pare ca e prea mult usturoi?’ si altele asemenea.  La stratificarea cu bechamel si parmezan, am facut ochii mari la vederea generozitatii cu care le arunca peste paste si am incercat sa tac din gura.  Am icnit, am pufait, da’ n-am mai zis nimic.  Ce era sa mai zic? Am mancat de ne-am lins pe degete. Dintr-un fel de spirit de competitie prost inteles, m-am apucat  imediat de niste cannelloni al forno.  Spre deosebire de el, care a facut totul de…

Unde sunt meseriasii si pravaliasii de alta data? Iata o intrebare pe care mi-o tot pun de cand m-am mutat (din nou) intr-un cartier vechi al Bucurestiului.   Vad peste tot urme : firmele ruginite, atelierele parasite, micile magazine – acum cu vitrinele prafuite, astupate cu scanduri ori cu cartoane rupte.  Mai rezista ici un tapiter, colo un cizmar – cam atat.  Ca sa nu fie uitati cu desavarsire si sa ramana, plutind improbabil in spatiul virtual, daca nu in memoria noastra de lunga durata, am sa ii insir aici pe cei care mi-au populat copilaria. Sa incepem cu domnul Tudorica, macelarul.  Avea pravalia undeva pe Popa Nan: mica si curata, cu butucul voluminos, in care stateau, infipte si stralucitoare, cateva satare si cutite. Domnul Tudorica avea tichie, halat si sort alb, lung.  Isi ascutea harnic instrumentele de lucru si ii taia bunicii „cateva vrabioare fragede, pentru asta mica”.  Asta…