Una dintre cele mai bune prăjituri pe care le-am făcut vreodată.
Recunosc, nu am mai gătit de ceva vreme for the fun of it. Iar acum, când m-a apucat strechea și m-am găsit căutând frenetic…
Rețeta asta – recunosc – mi s-a părut aproape suspect de ușor de pregătit și am avut emoții cu ea până în momentul în…
E foarte interesant și lăudabil modul în care am început să gătesc în ultima vreme – mai degrabă în funcție de ce am prin…
În urma acestor zile de aprovizionare oarecum frenetică și dezorganizată, m-am trezit cu o casoletă de jumătate de kilogram cu afine în frigider. Cu…
Azi a fost o minunată zi de octombrie. Specială prin faptul că am reușit să îmi curăț blogul de tonele de spam, să deretic,…
Nu e Crăciun fără cozonac, dar nici fără alte bunătățuri dulci pentru musafiri mici și mari. În afară de toate cele tradiționale, îmi place…
Prima partea a lui decembrie este pentru mine un prilej de experimente pregătitoare pentru meniul de sărbători. Şi cum, în acest an ca şi…
Cunosc numeroase doamne și domnișoare deștepte și mă mândresc cu acest lucru. Multe dintre ele fac lucruri despre care ar trebui să discutăm mai…