În copilărie, locuiam într-un bloc interbelic în care fereastra cămării se deschidea spre scara principală. Nu mă întrebați de ce, nu am înțeles niciodată. Orișicum, această nefirească situație însemna că, la orice sosire acasă, aflam cu precizie ce gătiseră doamna Hulea de la parter sau madam general Kogălniceanu de la primul etaj. De obicei, în cazul doamnei general, era vorba despre vreo fiertură horror destinată haremului de 10 pisici, peste care domnea motanul Capsomanu’. Acesta era chemat acasă, din vagabondaj, de sunetul a două cuțite ascuțite între ele, semn că era gata cina.  

Mă scuzați, am divagat, să revenim la etajul II, unde, la fereastra de la cămara noastră, se întâmplau o serie de lucruri.  Prin ochiurile grilajului său de fier forjat ne arunca poștașul revista Pif, cu tot cu gadgetul ei. Pe aceeași fereastră, mama se rățoia la noi, ca toate celelalte mame din bloc, să trecem urgent în casă și sa nu ne mai lălăim, că avem lecții de făcut. Și tot pe acolo adulmecam minunatele miresme ale bucătăriei lui Mama Dica. Știam, înainte chiar să apăs butonul de bachelită neagră al soneriei, că la prânz vom avea x sau y mâncare delicioasă. Nu era zi mai fericită decât cea în care adulmecam aromele de dafin și piper negru ale sosului gros și dulce-acrișor al chifteluțelor marinate!

În amintirea acestei amintiri, dacă pot spune așa, iată și încercarea mea de a reproduce acea rețetă, cu singurul compromis că am prăjit chiftelele în dumnezeiescul Air Fryer, cu care ar trebui dotată din facere orice bucătărie modernă de rumân.

INGREDIENTE

Pentru chiftele

  • 1kg carne de vită toccata (poate că bunică-mea o fi folosit amestec de vită și porc, nu mai știu, o să încerc și așa data viitoare)
  • 4 linguri de pesmet
  • Cam 50 ml de apă minerală cu gaz
  • 8 căței de usturoi, curățați și zdrobiți pastă
  • 2 ouă întregi
  • 1 legătură zdravănă de pătrunjel verde, tocat mărunt
  • Niște făină, ca să tăvălești chiftelele prin ea
  • Sare, piper, un strop de boia roșie dulce
  • 1 – 2 linguri de ulei (1 pentru Air Fryer, 2 în cazul în care rumeneși chiftele în tigaie)

Pentru sos

  • 2 linguri ulei vegetal (eu am folosit de floarea soarelui, presat la rece)
  • 650 ml bulion de roșii (dar să fie din ăla bun, gros și dulceag, nu vreo imitație diluată)
  • 150 ml apă
  • 1 ceapă zdravănă, curățată și tocată mărunt
  • 2 frunze de dafin proaspete (sau uscate, dacă altfel nu se poate)
  • 3 crenguțe de cimbrișor proaspăt (sau ½ linguriță uscat)
  • 1 linguriță oțet de mere
  • ½ linguriță zahăr brun
  •  Vreo 10 – 15 boabe de piper negru
  • Sare, piper negru proaspăt măcinat, după gust

MOD DE PREPARARE

  1. Înainte de orice, scoate toate ingredientele de prin cămară ori frigider, să fie la temperatura camerei. Într-o cratiță încăpătoare, apucă-te și fă sosul de roșii. Încinge uleiul la foc potrivit, adaugă ceapa tocată și săreaz-o puțin, ca sa își lase apa și să devină translucidă, după câteva minute.
  2. Adaugă bulionul, apa, dafinul, cimbrișorul, boabele de piper negru, oțetul și zahărul. Asezonează cu sare și piper măcinat, apoi lasă să fremete ușurel preț de vreo 10 – 15 minute. Cei mai simandicoși pot scoate la final frunzele de dafin și crenguțele de cimbrișor, eu le-am lăsat în sos, să parfumeze și chiftelele, atunci când le vine rândul să treacă în cuptor. Gustă sosul, să fie dulce-acrișor, parfumat și un strop picant. Potrivește-l, dacă mai e nevoie.
  3. Pregătește tocătura pentru chiftele, amestecând bine carnea cu ouăle, usturoiul, pesmetul, pătrunjelul și apa minerală. Trebuie să obții un amestec omogen, dar nu prea îndesat. Asezonează cu sare și piper. Cu mâinile umede, formează chiftele cam de dimensiunea unei mingi de tenis de masă. Tăvălește-le prin făină și așează-le ordonat pe o tavă.
  4. Preîncălzește cuptorul la 180 grade Celsius. Rumenește chiftelele, în câteva serii, în tigaie sau în Air Fryer. Nu trebuie să fie complet prăjite, doar rumene și dolofane.
  5. De cum le-ai isprăvit, așează-le cuminți în sos și zgâlțâie ușor cratița, ca toate chiftelele să fie acoperite de sos. Dă la cuptor pentru vreo jumătate de oră, ca sosul să scadă, iar chiftelele să se pătrundă complet.
  6. Servește-le fierbinți, cu niște smântână și cu niște pâine proaspătă, tocmai bună de șters sosul din farfurie. Că e masă de familie, nu dineu simandicos, unde dă lumea ochii peste cap, dacă faci așa ceva.

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.