Una mi se vaita ca e la dieta, alta zice ca intra in post, o a treia ca vrea ceva mai colorat, care sa o faca sa uite urgia de afara. Ce sa fac, ce sa zic? Pot sa nu ma supun? Vin acasa, cercetez prin frigider si vad intr-un colt niste urgisite si orfane de masline, care se uitau la mine cu ochisorii lor negri si grecesti. Suflet caritabil, ma scarpin in crestet si ma luminez: ia sa va dau eu , fetelor, niste allium ampeloprasum pe care sa-l insotesc cu amaratele astea. Ca, deh, emblema Wales-ului este (de-aia il purtau sub casca, in batalie), vitamine si minerale are, de coborat colesterolul al’rau (LDL) il coboara, de protejat impotriva bolii urate cu ‘C’ protejeaza, iar glicemia una-doua mi ti-o regleaza. Aristotel credea ca vocea limpede a potarnichei de la dieta cu praz se trage. Imi dau cu presupusul ca Nero…
