Ma omoara cu zile vremea asta cenusie.  Parca am vata in cap!  Sa lucrez cu cifre e exclus, tot ce vad sunt niste coloane si randuri saltarete, care fac bascalie de mine, mutandu-se de colo-colo.  Daca ma apuc sa dau telefoane, uit din ce motiv  am sunat, ma balbai putin si improvizez conversatie de complezenta pret de un minut-doua, pana cand imi vine in minte rezonul initial al apelului.

Neputandu-ma baza doar pe insuficientele si accidentalele doze zilnice de cer senin si soare, trebuie sa apelez la masuri exceptionale.  Se impune un tratament de durata cu pantofi.  Intrucat pantofi adevarati nu mai am curaj sa aduc acasa pentru o lunga perioada de timp (ar trebui sa ii strecor camuflati pe sub nasul stiu-eu-cui), ma voi multumi cu pantofi virtuali.

Pentru ca tratamentul sa dea rezultate, mi-ar trebui niste pantofi consacrati, clasici, din aceia care par o achizitie rationala si perfect justificata.  Uite, de exemplu astia de la French Sole.  Daca au fost buni pentru Printesa Diana, pentru Caroline de Monaco, Nicole Kidman sau Julia Roberts, presupun ca ar fi foarte buni si pentru mine. Calitatea  – grozava, modelele – si mai conservatoare si mai fistichii, livrarea – internationala.

Astazi cred ca o sa ma opresc la o portie asortata: modelul Liberty nude, modelul Gabi (valoare sigura – nu se vor demoda vreodata), Penelope Point din lac negru si Moocher Trainer.

Ah, deja ma simt mult mai bine!

 

2 Comments

  1. viatanomada Reply

    wow,are efect tratamentul,mai vreau. Linkul asta e bun cand intru in sevraj,multumesc Zana.

    • Zana Eficientei Reply

      acu’ vazui comentariul asta – insa stau calare pe 2 cai pana ma mut cu totul pe blogu’ nou 🙂

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.