Asta păţeşti dacă nu scrii pe pachetele din congelator cu carioca din aia de neşters. Bagi mâna în frigăraie şi extragi… ceva, ca la loterie. Eu am crezut că scot la dezgheţat tocătură de viţel şi, când colo, era de miel. Too late, la propriu, că era cam 22:00 când a fost musai să o gătesc. Deci nu plăcinte, grătare şi ale chestii elaborate. Aşa că am făcut un lamb qeema, scurt pe doi. Şi foarte bun, cu orez integral alături.

Ingrediente

  • 600g carne de miel tocată
  • 1 ceapă mare, curăţată şi tocată foarte mărunt
  • 2 legături de ceapă verde, tocate mărunt
  • 5 căţei de usturoi mititei, tocaţi mărunt
  • 2 legături usturoi verde, la fel de tocate 🙂
  • 1 bucată de ghimbir de circa 4 cm, curăţată de coajă şi tocată mărunt
  • 3 linguri ulei vegetal (floarea soarelui)
  • 1 linguriţă rasă de sare
  • 1 linguriţă boia dulce
  • 1/2 linguriţă boia iute
  • 1 linguriţă garam masala
  • 1 linguriţă chmion pulbere
  • 1 1/2 linguriţă coriandru pulbere
  • 1 linguriţă turmeric
  • 1 lingură de pastă de roşii
  • 300 ml apă

Mod de preparare

1. Într-o tigaie adâncă, pune la încins uleiul. Adaugă ceapa (veche şi verde) şi căleşte-o până când e translucidă. Pune ambele feluri de usturoi şi ghimbirul. Lasă pe foc potrivit până când ceapa începe să se rumenească.
2. La foc mare, adaugă carnea tocată. Amestecă şi desfă tocătura cu o lingură de lemn, ca să nu se formeze cocoloaşe şi să se rumenească.
3. Când carnea şi-a schimbat culoarea din roz în maroniu şi începe să îşi elibereze sucurile în tigaie, presară toate mirodeniile. Amestecă şi micşorează flacără. Lasă să fremete cam 30 de secunde.
4. Toarnă deasupra apa şi adăugă în tigaie pasta de roşii. Amestecă iar, acoperă şi lasă să fremete până când toată apa s-a evaporat.
5. Mută tocătura într-un vas de ceramică, decorează cu ardei verde iute şi roşu tocat (după gust), cozi tocate de ceapă verde, puţin ghimbir tăiat julienne şi puţin pătrunjel verde tocat. Serveşte fierbinte, împreună cu orezul integral.

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.