Coana Mare avea o sculă. Nu râdeți, că era importantă. Cu ea și doar cu ea, scoteai dopurile căzute în sticle și vișinele din vișinată. Invenția era compusă dintr-un mâner antiderapant-culisant și trei fire din sârmă galvanizată, ca niște gheare ușor paralitice. Apucai cu ele obiectul dorit și îl extrăgeai. După milioane de încercări.
Tot Coana Mare avea un fluier de vardist cu capace de plută, atârnat mereu de mânerul noptierei, ca să alerteze lumea în caz că era atacată la miez de noapte.
Pe toaleta cu blat de marmură roz, străbunică-mea ținea – între multe altele – o pompă cu Analcid, un binoclu de operă și un barometru. Pompa din tablă avea un piston care fâsâia teribil. Pe rezervor scria maaaaare OTRAVĂ!, iar alături era desenat un craniu rânjind ca pe steagurile piraților. Cu binoclul, Coana Mare se uita de la fereastră la chefurile pe care le trăgeau vecinii, domnul Vartan și doamna Meri. Barometrul avea o broscuță minusculă, care urca și cobora pe o scară, dimpreună cu presiunea atmosferică. Asta în teorie. Pentru că, în practică, broasca aia era cățărată pe scăriță în toate momentele nepotrivite.
Bunică-mea avea și ea sculele ei.
Pâlnioara argintie de farmacist, plus recipientul gradat, cu care pregătea amestec din esență de lavandă și apă, de parfumat așternuturile la călcat. Radioul portabil Grundig, în husă de piele cognac, la care ascultam zilnic cotele apelor Dunării. Râșnița verde cu sertăraș, pentru piper și nucșoară. Cleștele enorm din lemn, cu care scotea prosoapele fierbinți din cazanul de fiert rufe. Strecurătoarea-darac din metal, pentru separatul pielițelor și semințelor de roșii, în anotimpul conservelor. Pelerina de ploaie cu glugă, dintr-un material gălbui, de consistența meduzelor, cu locul ei precis în poșetă. Ciuperca pentru cârpitul șosetelor. Iglița pentru închisul nasturilor de la șoșoni. Pompița din inox, ca să ungă mașina de cusut Singer. Păhărelul din sticlă albăstrie tulbure, pentru spălăturile la ochi. Cutia de inox, căptușită cu tifon, în care tronau temuta seringă și câteva ace, plus valijoara din lemn plină cu ventuze și o tijă înnegrită, cu capătul învelit în vată duhnind a spirt.
Când nu le mai ajungeau sculele lor, Coana Mare și Mama Dica împrumutau scule de la vecine. Mașina de măcinat nuci de la Manolica. Țeava pentru cârnați și Larousse-ul Medical Ilustrat din 1925 de la Mara și Dida. Râșnița aia bună, din alamă, pentru cafea de la Rodica.
De acestea și de multe altele mi-am amintit astăzi, când – disperată de dezordine – mă pregăteam să arunc jumătate din sertarul cu instrumente de gătit.
Lasă, nu le arunc, să am și eu sculele mele, după cum e tradiția la noi.
Foto: Tom Swinnen – Pexels.com
