Despre ptitim am mai povestit și alte dăți, în supe de roșii ori într-o altă variantă a acestei salate. Cunoscute și drept couscous israelian, pot fi garnitura perfectă sau un fel principal ușor și sățios. De data asta, le-am gasit la Lidl și m-am gândit imediat să le pun alături de puiul condimentat (va urma), pentru că e o combinație care îmi amintește de zile însorite și calde. În cazul în care nu găsești ptitim, poți pregăti salata aceasta și multe altele cu paste orzo sau risoni.  Oricum, sfatul meu este să ai o punguță – două în cămară, pentru că sunt extrem de versatile, putând juca cu ușurință și în liga pastelor, dar și în cea a orezului (chiar și într-un pseudo-risotto sau pilaf). De notat și faptul că salata asta e perfectă pentru perioadele de post ori pentru vegetarieni.

Ingrediente

Pentru salată

  • 1 lingură unt fără sare
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 cană paste ptitim
  • 175ml supă limpede de pui
  • 175ml apă
  • 2 morcovi potriviți, curățați și dați pe răzătoare
  • 2 linguri merișoare uscate sau stafide
  • 2 linguri de amestec de semințe (floarea soarelui, dovleac, mac, susan, etc.)
  • sare, piper negru și fulgi de chili, după gust

Pentru vinegretă

  • 1 lingură oțet de vin alb
  • sucul și coaja rasă de la jumătate de lămâie
  • 1/2 linguriță oregano uscat
  • 1/2 linguriță pătrunjel uscat
  • 2 linguri ulei de măsline
  • sare, piper negru proaspăt măcinat

Mod de preparare

  1.  Într-o cratiță potrivită, la foc mediu, pune să se încingă uleiul și să se topească untul. Adaugă pastele ptitim și lasă-le să se rumenească ușor, preț de câteva minute, amestecând din când în când.
  2. Toarnă în cratiță supa de pui, apa.  Asezonează cu sare și piper, apoi lasă să fremete la foc mic, cam 10 -12 minute, până când pastele sunt fierte al dente.  Dacă ți se pare că e nevoie, mai adaugă apă, puțin câte puțin și amestecă.
  3.  În timp ce pastele fierb, pregătește restul ingredientelor și vinegreta.  Pune într-un borcan cu capac toate ingredientele pentru vinegretă, închide bine și agita până cand se emulsionează.
  4.  Ia pastele de pe foc, lasă-le să se răcorească.  Scurge excesul de lichid, dacă există și pune pastele într-un castron. Adaugă merișoarele, morcovul ras și semințele.  Amestecă. Toarnă deasupra vinegreta, amestecă din nou, gustă și potrivește de sare, piper și fulgi de chili. Poftă bună!

 

Write A Comment


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.