Se ia o cură de slăbire. Se examinează. Se exclamă „pffuaaaiii!” (tehnica nu este simplă – trebuie acumulată multă frustrare, pentru că aerul să fie proiectat cu putere în exterior, exprimând dispreţ superior şi bravadă). Se dă la naiba. Se începe pregătirea frenetică a unei reţete cu ciocolată, care să demonstreze că subiectul nu se teme de provocări. Pe parcurs, se încearcă sufocarea sentimentului de vinovăţie care se furişează, parşiv, în minte. Se mimează alegerea matură, conştientă: nu brownies decadente, cu mult unt sau smântână, ci o prăjitură „light”, cu ciocolată şi ulei de măsline, plină de antioxidanţi şi acizi graşi sănătoşi. Se ignoră cele 200g zahăr, pentru că sunt, nu-i aşa, în cea mai mare parte reprezentate de varianta brună, nerafinată. Se prepară. Se mănâncă. Şi se trăieşte cu consecinţele propriilor fapte delicioase. Ingrediente 170g ciocolată neagră, cel puţin 75% cacao, ruptă în bucăţi mici 4 ouă, gălbenuşurile separate…
De ani buni, duceam dorul unei mâncări pe care bunică-mea o pregătea vara – puteam să simt gustul dulceag al verzei noi, răcoarea mărarului proaspăt, sosul bogat în arome şi uşor picant. După o tură de forţă în Piaţa Basilescu, acum ceva vreme, m-am ales cu o varză frumoasă şi cu o legătură zdravănă de verdeţuri, aşa că nu mai aveam niciun fel de scuză să nu mă pun pe treabă. Am dat o raită online, să văd dacă regăsesc reţeta aşa cum mi-o aminteam, însă nu am descoperit-o. Aşa că mi-am pus memoria (câtă mai am) la contribuţie şi iată ce a rezultat. Ingrediente 2 linguri ulei de măsline 1 varză dulce (nouă) nu prea mare 1 ceapă zdravănă, tocată 1 ardei gras, curăţat şi tăiat fâşii 2 morcovi, curăţaţi şi daţi pe răzătoare 1 ardei iute roşu, curăţat de cotor, fibre şi seminţe, tocat 2 tije de ţelină,…
Cum dă ploaia afară, cum mă apucă pofta de risotto – nu ştiu, e ceva în bunătatea lui cremoasă, sărată şi parfumată, în felul molcom de a-l găti care mai îndeamnă să deshid frigiderul şi să văd din ce pot încropi aşa mâncare de frig şi umezeală cenuşie. Şi cum azi e fix o zi de felul aceasta, să vedem cum a fost cu risotto-ul pregătit de curând. Ingrediente 20g ciuperci uscate (porcini, gălbiori sau un mix, ce aveţi prin casă) 1 ceapă, curăţată şi tocată foarte mărunt 2 căţei de usturoi, curăţaţi şi tocaţi mărunt 1 tulpină de ţelină, curăţată de partea lemnoasă şi tocată 1 legătură de sparanghel – ruptă porţiunea lemnoasă a cozii, apoi separată tulpină de vârfuri 2 ciuperci portobello sau o mână de champignons brune, bine spălate ulei de măsline 750ml supă limpede de legume 1/2 legătură pătrunjel verde, tocat – nu arunca tulpinile, pune-le…
Acum ceva vreme, făcând ceea ce fac zilnic, adică o revistă a presei internaţionale pe subiectele legate de românii din întreaga lume, am dat peste un articol din „Times of India”. Era clasica poveste de succes a unui start-up “născut” de tineri antreprenori şi preluat de o mare companie. Numai că eroina principală era o româncă de-a noastră, Cristina Maiorescu. Iar respectivul start-up funcţiona în domeniul mâncării sănătoase. Am parcurs fascinată povestea ei şi am decis să o contactez pentru un interviu. Pentru că fondatoarea Kristys Kitchen are enorm de multe aventuri de povestit şi multe lecţii de suflet şi de curaj pentru noi toţi. Pentru că pasiunea şi determinarea, îndrăzneala şi dorinţa de a face lumea un loc mai bun nu cunosc frontiere. Şi pentru că a venit timpul ca noi, românii, să învăţăm de la cei asemenea Cristinei că avem şansa şi toate calităţile necesare pentru a contribui,…
Atunci când copilul vine la masă, mama nu discută, ci execută. În acest caz, odrasla m-a pus să pregătesc ceva ce nu mai făcusem de multă vreme: coaste. Aş fi vrut să le frigem pe grătar, însă vedem cu toţii cum e cu timpul (im)probabil – în condiţii meteo neprielnice, au fost pregătite încetinel, la foc mic, la cuptor. Şi bine că a fost aşa. Ingrediente 1,25 kg coaste de porc, tăiate în bucăţi măricele jumătate de cană de sos chili dulce 1 1/2 linguriţe ghimbir curăţat şi dat pe răzătoare 4 linguri sos de soia 100 ml bere sare şi piper negru proaspăt măcinat Mod de preparare 1. Într-un castron încăpător, amestecă sosul de soia, ghimbirul ras, sosul de soia şi berea cu sare şi piper negru după gust. Adaugă bucăţile de scăricică, amestecă bine, să ajungă marinada prin toate cotloanele. Acoperă castronul cu folie de plastic şi pune-l…
Alături de calamarul marinat la grătar (recipe to follow soon), acest peşte la grătar s-a dovedit cel mai mare succes al mesei noastre din weekend-ul trecut. Lucru care va fi, sper, confirmat de catre unii dintre beneficiari. După ce eu l-am pregătit, bărbatul casei l-a fript şi lumea l-a devorat, am tras următoarele concluzii, pe care ţin să vi le împărtăşesc. 1. Pentru succes garantat la grătar, mergeţi pe „rasa” asta de peşte – e suculent, gustos, uşor de pregătit şi permisiv cu garniturile. 2. Nu vă sfiiţi să cereţi vânzătorilor să cureţe peştele în magazin – nu are niciun sens să umpleţi bucătăria de solzi, când lucrul ăsta a început, slavă Domnului!, să devină parte din job description-ul lor, aşa cum e peste tot în lume. 2 bis. Când ajungeţi acasă, verificaţi că au scos şi branhiile (care trebuie, desigur, să fie roşii, ca dovadă a prospeţimii). Dacă nu…
Asta păţeşti dacă nu scrii pe pachetele din congelator cu carioca din aia de neşters. Bagi mâna în frigăraie şi extragi… ceva, ca la loterie. Eu am crezut că scot la dezgheţat tocătură de viţel şi, când colo, era de miel. Too late, la propriu, că era cam 22:00 când a fost musai să o gătesc. Deci nu plăcinte, grătare şi ale chestii elaborate. Aşa că am făcut un lamb qeema, scurt pe doi. Şi foarte bun, cu orez integral alături. Ingrediente 600g carne de miel tocată 1 ceapă mare, curăţată şi tocată foarte mărunt 2 legături de ceapă verde, tocate mărunt 5 căţei de usturoi mititei, tocaţi mărunt 2 legături usturoi verde, la fel de tocate 🙂 1 bucată de ghimbir de circa 4 cm, curăţată de coajă şi tocată mărunt 3 linguri ulei vegetal (floarea soarelui) 1 linguriţă rasă de sare 1 linguriţă boia dulce 1/2 linguriţă boia…
Eu îi mai dau primăverii ăsteia încă o şansă şi gata. Că m-a înnebunit cu indecizia (aici, domnii ar sări şi ar adăuga tipic feminină, însă I beg to differ, că am văzut băieţi de mii de ori mai nehotărâţi decât fetele): ori ne lasă să scoatem la aerisit garderoba de vreme caldă, ori ne decontează cheltuielile cu ibuprofen şi antihistaminice. Ca să îi forţăm mâna, să povestim un pic despre ce vom purta în vara asta. Să revin la ce spuneam în episodul de anul trecut: nu putem purta chiar orice „se poartă”. Pentru că avem bun simţ, pentru că suntem realiste şi pentru că, după 40 de ani, nu tot ce zboară pe podiumurile prezentărilor de modă se mănâncă. Pentru că îngraşă in more ways than one. Ca impresie generală, e o mare brambureală în moda acestui sezon. Am senzaţia că marii creatori, împunşi în coaste de investitorii…
Ca să îmi dezgheţ optimismul în vederea sezonului estival, m-am dedat la Polyvore. Trebuie să recunosc – e grav când descoperi chestia asta la vârste avansate: nu te mai dezlipeşti de scaun şi de computer. Însă un shopping virtual din multiple puncte de vedere nu are ce strică, aşa că vă recomand măcar exerciţiul, măcar aşa, să ne scoatem năduful pe vremea cea oribilă de „primăvară”. Aşa că poftim, cu aceste chestiuni m-am ocupat în ultimele câteva ore, fir-ar el să fie de site care crează dependenţă! Pe aia cu costumul de baie am lăsat-o la final, să nu vă creez vreun şoc termic cumva.
Ce ţi-e şi cu subconştientul ăsta, domnule … Lume luminată se încontrează şi se îngrijorează pe teme turceşti, eu stau ce stau şi mă apuc de fac o plăcintă. Turcească, în felul ei. Că telemea aveam, yufka de-abia luasem şi de verdeţuri de Paşti era plin frigiderul. Din primul pachet de yufka (adică foile alea mai plinuţe, rotunde şi sărate de plăcintă) făcusem deja katmer cu caimac. Rămăseseră orfane vreo patru şi mi-am zis să nu le las să ofteze de singurătate. Am conspectat cu atenţie, am sintetizat şi mi-a ieşit o bunătate de plăcintă. Iată cum. Ingrediente 4 foi de yufka (le găsiţi în băcăniile turceşti, care sunt multe şi – am eu o presimţire – vor fi şi mai multe în oraş) 500g telemea nouă, zdrobită cu furculiţa 2 legături de ceapă verde, spălată, curăţată şi tocată mărunţel 1 legătură de mărar, spălată şi tocată 1 legătură de…