Unde sunt meseriasii si pravaliasii de alta data? Iata o intrebare pe care mi-o tot pun de cand m-am mutat (din nou) intr-un cartier vechi al Bucurestiului. Vad peste tot urme : firmele ruginite, atelierele parasite, micile magazine – acum cu vitrinele prafuite, astupate cu scanduri ori cu cartoane rupte. Mai rezista ici un tapiter, colo un cizmar – cam atat. Ca sa nu fie uitati cu desavarsire si sa ramana, plutind improbabil in spatiul virtual, daca nu in memoria noastra de lunga durata, am sa ii insir aici pe cei care mi-au populat copilaria. Sa incepem cu domnul Tudorica, macelarul. Avea pravalia undeva pe Popa Nan: mica si curata, cu butucul voluminos, in care stateau, infipte si stralucitoare, cateva satare si cutite. Domnul Tudorica avea tichie, halat si sort alb, lung. Isi ascutea harnic instrumentele de lucru si ii taia bunicii „cateva vrabioare fragede, pentru asta mica”. Asta…
